În vara anului 2010, Nikolai Mladenov, ministrul bulgar de
externe, a venit cu o propunere oarecum ieşită din comun: România şi Bulgaria
să-şi unească forţele navale şi aeriene. Adică o armată comună pentru două
state vecine. Ideea a fost întărită anul următor de premierul bulgar Boiko
Borisov, care a declarat că Bulgaria şi România ar putea achiziţiona avioane de
luptă în comun. Această iniţiativă avea un precedent despre care s-a vorbit
foarte puţin.
În
1877, România a pornit, alături de Rusia, un război împotriva Imperiului
Otoman. Înfrângerea Turciei otomane a avut drept rezultat independenţa României
şi apariţia pe harta lumii a Principatului Autonom al Bulgariei. Conform
volumului “Istoria politică a României sub domnia lui Carol I”, în iunie 1886,
bulgarii i-au cerut oficial Regelui Carol I constituirea unei Confederaţii
româno-bulgare şi crearea unei armate comune.
Între
1886 şi 1887 a fost pregătită în detaliu unirea României şi Bulgariei sub
sceptrul lui Carol I. Rusia, care îşi vedea periclitate interesele în zonă, a
ameninţat imediat România şi Bulgaria cu ocupaţia militară, dacă nu renunţă la
ideea confederaţiei. Pentru a evita un război, cele două state au abandonat
proiectul pe 15 iunie 1887.
Burebista stăpânea aproape un sfert din Europa
Între
anii 82 şi 48 î.H., regele Burebista a reuşit să unifice majoritatea triburilor
tracice într-un regat uriaş, mărginit la nord de teritoriile actuale ale Cehiei
şi Slovaciei, la sud de Munţii Balcani, la vest de Dunărea de mijloc (cam pe
unde e acum Viena) şi la est de gurile Bugului.
Acest
regat, care cuprindea aproape un sfert din Europa, era numit Dacia. În anul 46
î.H., Burebista era considerat de istoricii greci “cel dintâi şi cel mai mare
dintre regii din Tracia şi stăpânitor peste tot ţinutul de dincolo şi de
dincoace de fluviu (Dunărea – n.r.)”.
Nobilii maghiari i-au propus lui Ferdinand I să fie rege şi
la Bucureşti, şi la Budapesta
În 1919, Ungaria se afla
în ipostaza unui stat învins în Primul Război Mondial, izolat din punct de vedere
politic, cu economia la pământ şi cu teritoriul redus la o treime din cât avea
înainte de război.
După ce trupele româneşti au alungat din Budapesta guvernul comunist al lui Bela Kun, în august 1919, elita politică maghiară a încercat o apropiere între Ungaria şi România. Conform volumului “România şi Ungaria în cadrul Noii Europe”, între 1919 şi 1926, ungurii au cerut cu insistenţă unirea dinastică a Ungariei şi României sub un singur rege aparţinând Casei Regale a României, fie Ferdinand I, fie Carol al II-lea. Adică tot o monarhie dualistă, cum fusese Austro-Ungaria, în care locul Austriei să fie luat de România. Cei mai înfocaţi susţinători ai acestei idei au fost conţii Bethlen, Banffy, Teleki şi amiralul Miklos Horthy. Ferdinand a fost încântat de idee, dar opoziţia liberalilor lui Ion I. C. Brătianu, care se temeau că maghiarii vor primi rol preponderent în noul stat, a dus la eşecul tratativelor.
