În Epoca Medievală, domnitorii munteni aveau ritualuri stricte pentru Săptămâna Mare, în special pentru Joia Mare. Pentru conducerea țării, această zi reprezenta și ”Joia Pocăinței”.
În cele trei nopți din Săptămâna Mare – duminică spre luni, luni spre marți și miercuri spre joi -, Vodă mergea cu toată boierimea la biserica Curții Domnești și asculta utrenia, adică slujba de dimineață.
Dimineața se făcea maslu (ungerea cu ulei sfințit însoțită de rugăciuni) în Spătăria cea mică unde se adunau toți boieri Curții care primeau, din nou, lumânări din ceară. Maslul îl făcea mitropolitul, ajutat de arhierei și preoții Curții. După ce lua sfârșit ceremonia, marele vistiernic dădea cu mâna sa mitropolitului patru galbeni, arhiereilor câte doi, iar preoților unul singur. După maslu, fiecare boier mergea în fața voievodului să-și ceară iertare dacă l-a supărat cu ceva.
După ceremonie religioasă, domnitorul cinstea boierii cu vin și cafea
Era ziua rezervată împărtășaniei domnului, a boierilor și întregii curți Domnești. Era numită și ”Joia Pocăinței”.
Dacă Del Chiro afirmă, referindu-se la domnia lui Constantin Brâncovenau, că ziua de joi era cea a împătășaniei, Antim Ivireanul spune că boierii se cuminecau unii joi, iar alții, sâmbătă ori duminică.
În fine, în Joia Mare domnitorul mergea la biserica domnească, cu toată boierimea. Slujba religioasă o ținea tot mitropolitul țării, însă de acestă dată doar cu preoții Curții Domnești, cu doi sau trei diaconi. După ce sljba se încheia, domnitorul megea la toate icoanele, se închina și își cerea la rândul său iertare înăuntrul edificiului sfânt și era împărtășit cu sfintele daruri, după care se întorcea la strana sa. După domnitor urmau feciorii săi și apoi toți boierii, în funcție de rang.
Când se încheia întreaga ceremonie religioasă, se întorceau toți la spătărie unde erau cinstiți de către domnitor cu câte un pahar cu vin și apoi cu nelipsita cafea.
Obiceiul spălări picioarelor
Tradiția cerea ca să se facă ”spălarea picioarelor”, obicei pierdut mai apoi cu totul. La 1762 aceasta nu era o ceremoie obligatorie, ci se îndeplinea la dorința voievodului, participând la ea atât domnitorul și boierii, cât și Doamna cu jupânesele ei.
Obiceiul s-a ținut la Curtea Domnească din București mai strict decât în orice altă țară europeană din Apus. El se desfășura în curtea palatului domnesc, dacă timpul o permitea, iar cel ce o săvârșea era mitropolitul țării, după rânduiala bisericii.
Acesta începea prin a-și alege preoții care urmau să joace rolul celor 12 apostoli. Înainte de a începe spălarea picicoarelor ucenicilor săi, mitropolitul primea de la vistierie o fotă din cele bune, pe care o punea de jur împrejurul său, ca pe un șorț, un burete și un prosop dincel mai bun. Alături de el se așeza un vasde argint, precum și ibricele de argint. Unul dintr preoți sau dintre diaconi citea Evanghelia lui Ioan, pasajul în care este amintit în care Iisus spală picioarele ucenicilor săi, dar în așa fel încât toate acțiunile mitropolitului să corespundă cu versetele din Biblie.
Vodă trecerea în revistă armata
În Joia cea Mare, domnitorul mai avea o sarcină de îndeplinit: el trebuia să treacă în revistă straja domnească, alături de mai multe steaguri (unități) de ostași. Fiecare steag avea aproxiamtiv cincizeci de oameni, fiind conduse de o căpetenie. Mai erau două steaguri de vânători, alcătuite fiecare tot din cincizeci de de oamnei și conduse de un vătaf a cărui unică grijă era aceea a vânatului domnesc, fiind scutit în acest scop și de bir. Din strajă mai făceau parte și Roșiorii, aproxiamtiv o sută de ostași, numiți așa datorită culorii hainelor pe care le purtau.
Cămărașii curții îi strigau de pe o listă, iar ei se prezentau pe rând cu armele în mâini. Trecând prin fața domnitorului, își descărcau cu zgomot puștile. Cel căruia nu-i lua foc pușca era șters de pe listă…
(Detalii, în volumul ”Bucureștii în sărbătoare”, de Lelia Zamani)
