”Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) se laudă, printr-un comunicat de presă, cu amenzile aplicate Societății de Transport București (STB SA), după intrarea în vigoare, la 1 august 2021, a contractelor de delegare a serviciului către cei patru operatori din regiune.
„Deși acțiunile de control și verificare prin sondaj a activității operatorilor au avut, pentru început, un caracter predominant preventiv, nivelul sancțiunilor se ridică la 84.400 de lei și au fost aplicate pentru nerespectarea orelor de plecare a vehiculelor de la capetele de linie, precum și pentru nerespectarea indicatorilor de performanță”, se arată în comunicatul TPBI.
„SPECIALIȘTII” de la TPBI mai explică și că „sumele datorate de fiecare operator vor fi oprite de TPBI din garanția de bună execuție depusă la semnarea contractului” .
STB SA, care este principalul operator de transport din regiune, asigurând funcționarea a 175 de linii din totalul celor 200 din regiune, „va suporta amenzi în valoare totală de 57.500 lei „pentru nefuncționarea sistemului de monitorizare a vehiculelor, dar și pentru nerespectarea programului de plecare a vehiculelor de la capetele de linie (131 de plecări întârziate și 442 plecări înaintate). Pe de altă parte, TPBI a constatat incapacitatea fizică a STB SA de a asigura curățenia pentru toate vehiculele și a avertizat operatorul că nu respectă procedurile stabilite și că personalul alocat acestui serviciu este total insuficient”, conform TPBI.
Ceea ce uită să spună publicului călător acești specialiști de ocazie din birouri este că TPBI are o datorie de 1,3 miliarde de lei către STB SA, ca urmare a NEPLĂȚII FACTURILOR PENTRU PRESTAȚIA DE TRANSPORT DEJA EFECTUATĂ!
Această neplată la timp a facturilor în valoare de peste un sfert de milion de euro agravează subfinanțarea STB SA, căreia, prin bugetul Primăriei Capitalei pe anul în curs, i s-au alocat cu 300 de milioane de lei mai puțin decât anul trecut.
Vreau să le atrag atenția acestor specialiști de ocazie, care își dau cu părerea din birouri, dar și primarului general Nicușor Dan, că i-am avertizat, încă de la votarea bugetului Primăriei Capitalei pe anul în curs, că subfinanțarea transportului public, tăierea a 300 de milioane din alocarea pentru STB SA va avea consecințe dezastruoase asupra calității transportului public.
Ne reproșează că nu respectăm orarul plecărilor de la capete de linie.
Domnilor „specialiști”, itinerariile după care circulă mijloacele de transport ale STB SA sunt stabilite chiar de către domniile voastre, că și timpii pe semicursă. Dar, cum dumneavoastră faceți planificarea transportului public din birouri, nu știți că, datorită traficului lejer, mijloacele de transport parcurg itinerarul unor semicursă, la anumite ore, mai rapid decât vă imaginați domniile voastre. Ceea ce nu știți, de asemenea, este faptul că există terminale – capete de linie -, unde mijloacele te transport nu pot staționa, precum Piața Romană, Gară de Nord, Leul etc. De aici apar devansările de orar pe itinerariile respective.
STB SA a transmis către TPBI numeroase propuneri de adaptare a itinerariile defectuos concepute la realitatea din teren, pe care domniile voastre este evident că nu o cunoașteți.
Nu credeți, domnilor „specialiști”, că este cel puțin o anomalie – ca să nu zic o bătaie de joc, ca STB SA să fie penalizată, în condițiile în care domnille voastre elaborați itinerariile și ne dați timpii de parcurs?!
Cum am putea să realizăm predictibilitatea, când Parcul circulant zilnic a fost redus cu peste 200 de mijloace de transport, din cauza tăierilor bugetare?!
În plus, Primăria Municipiului București nu a pus la dispoziția transportului public acele benzi dedicate. Autobuzele, troleibuzele și tramvaiele stau blocate, zeci de minute, în traficul general. Cum să ajungă la timp în stații?!
Ne reproșează că mijloacele de transport nu sunt atât de curate pe cât ar trebui.
Am atras atenția de la votarea bugetului că cele 300 de milioane în minus de la STB SA, votate de către coaliția PNL – USR-PLUS la propunerea primarului general al Capitalei Nicușor Dan, vor însemna și o curățenie mai precară. Pentru curățenie trebuie personal, trebuie detergenți, dezinfectanți și alte consumabile. Nu se poate face curățenie fără bani!
Domnilor specialiști de ocazie din birouri, credeți că rezolvați ceva, că îmbunătățiți calitatea transportului public, aplicând amenzi unei societăți subfinanțate?
În calitate de om care lucrează de peste 30 de ani în transportul public bucureștean, vă atrag atenția că angajații STB SA fac eforturi supraomenești pentru a menține serviciul la calitatea actuală, măcar, în aceste condiții de subfinanțare!
Pentru a îmbunătăți calitatea serviciului de transport public, este nevoie de alocarea imediată de resurse financiare suplimentare, cel puțin la nivelul anului trecut!
De asemenea, trebuie ca Primăria Capitalei să reia programul de investiții in parcul rulant, program început în mandatul trecut și oprit în acest moment.
Tot Primăria Capitalei trebuie să continue investițiile în infrastructura de transport, să reabiliteze liniile de tramvai și să pună în aplicare principiul prioritizarii transportului public!
Fac apel la conducerea TPBI să renunțe la asemenea acțiuni de imagine menite să arunce problemele din transportul public, generate de subfinanțarea și amatorism, în responsabilitatea STB SA! În acest fel nu faceți decât să discreditați transportul public și pe cei 11.000 de salariați care muncesc în condiții grele pentru a menține continuitatea acestui serviciu public esențial!”
VASILE PETRARIU, PREȘEDINTELE SINDICATULUI TRANSPORTATORILOR DIN BUCUREȘTI