Pandemia de COVID-19 a contrazis preconcepțiile legate de locurile care ar aborda cel mai bine o astfel de criză. SUA și Marea Britanie erau considerate ca fiind pregătite, însă astăzi sunt copleșite de numărul de cazuri. Ce țări care s-au confruntat cu virusul sunt sigure? La această întrebare a încercat agenția Bloomberg să răspundă, analizând situația din 53 de țări și făcând un clasament. Noua Zeelandă, Japonia și Taiwan formează podiumul, în timp ce România se află spre final, pe locul 43.



Clasamentul de rezistență la COVID, cum a fost numit de jurnaliștii Bloomberg, a fost realizat în funcție de mai mulți factori, precum creșterea numărului de cazuri de infectări, rata mortalității, capacitățile de testare pentru COVID-19 și acordurile de furnizare a vaccinurilor. De asemenea, au fost luate în considerare și capacitatea sistemului medical pentru îngrijirea pacienților și impactul restricțiilor anti-COVID-19 asupra economiei și a cetățenilor. În clasamentul celor mai sigure țări în perioada pandemiei de COVID-19 sunt incluse 53 de state, iar România se situează pe locul 43, cu două locuri mai sus decât Franța, dar mai jos decât Irak și Bangladesh.
Potrivit datelor, România a raportat în ultima lună 1.131 de cazuri de infecții cu COVID-19 raportat la 100.000 de locuitori, rata de mortalitate a fost de 1,7%, cu 522 de cazuri totale de decese raportat la 1 milion de locuitori și 25,7% rata de pozitivitate a testelor efectuate pentru COVID-19.
România este însă bine poziționată pentru un vaccin anti-COVID-19, grație acordurilor încheiate de UE și companii pharma, în numele statelor membre, având trei oferte de aprovizionare în vigoare.
Care sunt totuși cele mai sigure țări și cum au reușit să gestioneze pandemia mai bine?
Noua Zeelandă se află în fruntea clasamentului, pentru că a acționat rapid și decisiv în limitatea răspândirii virusului.
Micul stat insular a impus lockdown în 26 martie, înainte ca și cineva să moară de COVID-19 și a închis toate granițele, în ciuda faptului că economia statului depinde în mare măsură de turism. De asemenea, prim-ministrul Jacinda Arden a declarat la început că va viza „eliminarea” virusului, investind în testare, urmărirea contactelor și realizând o strategie centralizată de carantină pentru a elimina transmisia locală.
După toate măsurile luate, neozeelandezii trăiesc astăzi într-o lume fără COVID-19. Națiunea a avut doar câteva infecții cu COVID-19 în ultimele luni, iar concertele și evenimentele sociale la scară largă au revenit.
Pe locul doi se află Japonia, care a trasat o cale diferită. Cu toate că îi lipsesc mijloacele legale pentru a impune un blocaj la nivel național, a pus rapid în aplicare alte metode pentru a gestiona pandemia de COVID-19.
Din cauza focarelor de tuberculoză din trecut, țara a menținut un sistem de centre de sănătate publică cu personal de urmărire a contactelor care au fost repede redistribuite pentru COVID-19. Mai mult, cetățenii au avut mare încredere în autorități, ceea ce a însemnat că au purtat pro-activ măști și au evitat locurile aglomerate.
Taiwanul se plasează pe locul trei, iar succesul țării insulare este cu atât mai remarcabil având în vedere legăturile sale cu China continentală, unde virusul a apărut pentru prima dată în decembrie anul trecut.
Taiwanul a luat măsuri doar după ce au apărut zvonuri privind apariția virusului la Wuhan, restricționând intrarea la frontierele sale.
Apoi, insula a inițiat o abordare axată pe tehnologie pentru a-i face pe cei 23 de milioane de locuitori să se protejeze: lansarea de aplicații care detaliază locul în care se pot achiziționa măștile de protecție sau listează locațiile unde au fost persoanele infectate.
SUA nu au răspuns eficient în fața COVID-19, iar această țară se confruntă cu una dintre cele mai uimitoare evoluții ale pandemiei.
Statele Unite înregistrează astăzi un număr record de cazuri și decese, iar reacția sa în fața crizei a fost una cu mari semne de întrebare. Administrația președintelui Donald Trump s-a concentrat în primul rând pe tratamente și vaccinuri decât pe limitarea răspândirii infecției.
Marile țări europene, precum Marea Britanie și Franța, se clasează în partea de jos a listei.
Orașe cum ar fi Londra, New York și Paris, considerate destinații ideale de călătorit, au devenit epicentre de infecții, iar locuri precum Thailanda și Singapore, care se bazează pe turism, au cunoscut lovituri mai mari în economiile lor.
Marea Britanie, Italia și Franța înregistrează un număr record de infecții și decese în ultimele luni. Rata de testare pozitivă a Franței a crescut la peste 20% la începutul lunii noiembrie, de la aproximativ 1% în iulie.
(libertatea.ro)