Tehnologiile de producere a bunurilor de larg consum au ajuns la un nivel atât de înalt încât prețul de cost pe unitate de produs este aproape nesemnificativ. Cu toate acestea, bunurile ajung la consumator cu adaosuri comerciale astronomice, care le fac greu accesibile cumpărătorului. Pe scurt, acest mecanism a declanșat criza economică la care asistăm, supranumită „inflația lăcomiei”. Sau, în varianta Confederației Europene a Sindicatelor (CES): „Această criză este condusă de profituri în exces – nu de salarii”. În acest context, în perspectiva alegerilor europarlamentare de anul viitor, CES solicit un plan de redresare economică la nivel European care să aibă în centrul său interesele salariaților, în special a celor vulnerabili.
„Salariile nu sunt cauza inflației. Lucrătorii sunt victimele acestei crize, valoarea salariilor lor scăzând în timp ce prețurile la bunurile de zi cu zi cresc. Acest lucru crește inegalitățile existente, lucrătorii plătiți prost și persoanele vulnerabile sunt cele mai afectate.
Angajatorii, guvernele și UE au toate responsabilitatea de a lua măsuri urgente pentru a aborda criza costului vieții, asigurând creșteri salariale, sprijin de urgență pentru familiile aflate în dificultate, limitarea prețurilor, impozitarea și redistribuirea profiturilor și a bogăției în exces.
De aceea, lucrătorii și sindicatele lor din întreaga Europă solicită un plan în șase puncte pentru a aborda criza costului vieții și pentru a construi o economie care oferă rezultate pentru lucrători.
Cerem:
1 – Creșterea salariilor pentru a face față măririi costului vieții și pentru a asigura salariaților o parte echitabilă din câștigurile de productivitate, precum și măsuri de promovare a negocierilor colective ca cea mai bună modalitate de a obține o remunerație corectă și o economie durabilă.
2 – Plăți destinate persoanelor care se luptă să-și permită facturile la energie, să pună mâncare pe masă și să plătească chiria; dreptul la hrană și un cămin cald sunt drepturi ale omului și trebuie protejate. Nu se poate aștepta ca oamenii aflați în sărăcie să plătească facturi inaccesibile. Trebuie să existe o interdicție a deconectărilor.
3 – Plafoane de preț în special pentru costul facturilor la energie și o taxă etanșă pe profiturile excesive ale energiei și ale altor companii pentru a se asigura că nu li se permite să speculeze cu privire la această criză, împreună cu alte măsuri pentru a opri profitul, cum ar fi reducerea dividendelor și pentru a preveni speculațiile asupra prețurilor la alimente.
4 – Măsuri naționale și europene de sprijin anti-criză pentru a proteja veniturile și locurile de muncă din industrie, servicii și sectorul public, inclusiv măsuri de tip SURE pentru a proteja locurile de muncă, veniturile și pentru a finanța măsuri sociale prin care se poate face față acestei crize și proceselor de tranziție justă.
5 – Reformarea funcționării pieței energetice a UE. Recunoașteți că energia este un bun public și investiți pentru a aborda cauzele fundamentale ale crizei, cum ar fi investițiile insuficiente în energia verde și consecințele privatizării.
6 – Un loc la masă pentru sindicate pentru a concepe și implementa măsuri împotriva crizei prin dialog social. Aceasta este metoda dovedită de a gestiona cu succes criza.
Prețul inacțiunii guvernelor și al UE, sau al adoptării unui răspuns greșit la această criză economică, cum ar fi creșterea ratei dobânzii, înghețarea salariilor sau revenirea la agenda eșuată de austeritate, va fi catastrofal”, arată articolul publicat pe site-ul CES.
Se pune întrebarea dacă este oportună implicarea sindicatelor în politica economică a guvernelor?
Aici este de reamintit faptul că Germania și Japonia au terminat Al Doilea Război Mondial distruse din punct de vedere economic, dar au devenit, relative repede, elita economiei mondiale. Cum? Prin conlucrarea dintre guverne, marii angajatori din industrie, bănci și… sindicate. Aceștia au fost pilonii de dezvoltare ai actuale super-puteri economice mondiale: Germania și Japonia (detalii se găsesc în volumul „Mitul statului lipsit de putere” de Linda Weiss).
Ca atare, sindicatele au toată îndreptățirea istorică să ceară loc la masa de la care se dirijează această economie mondială ce pare să o fi luat razna.
