Consiliul Național al Federației Sindicatelor din Transporturi și Servicii Publice – România (FSTSP) a validat, vineri, reafilierea sindicatului „UNITATEA – Sindicatul Liber Metrou (USLM) la Federație.
„Împreună vom da un suflu nou acestei Federații, mai ales că anul 2025 s-ar putea să vină cu unele suprize. Trebuie să strângem rândurile pentru a putea reacționa în caz de criză și pentru a negocia mai ușor Contractele Colective de Muncă”, a spus președintele FSTSP, Vasile Petrariu.
Menționăm că în acest moment FSTSP este formată din 18 sindicate, cu peste 14.400 de membrii, respectiv 18,64% din totalul salariaților din sectorului servicii publice din România.
Minică Boajă, prim-vicepreședintele FSTSP: „Salut acest moment! Revenirea Metroului la Federație este un prim pas pentru refacerea mișcării sindicale, mai ales că ne așteaptă unele riscuri pentru România și mișcarea sindicală în 2025”.
În cadrul ședinței a fost dezbătută și posibilitatea semnării unui Contract Colectiv de Muncă la nivel de Sector. Un asemena document ar fi un ajutor real pentru sindicate în negocierile CCM la nivel de unitate economică.
Pentru a ajunge la semnarea unui CCM la nivel de Sector, este nevoie însă de o forță sindicală reprezentativă la nivel de sector și de o Federație a patronatului din acest domeniu. Deocamdată, aceste condiții încă nu au fost îndeplinite, în special din partea patronatului.
„Veștile bune sunt că a intrat în vigoare Legea salariului minim adecvat, iar din ianuarie 2025 acesta va avea cuantumul de 4050 de lei. De asemenea, salariul minim va fi actualizat anual, iar angajatorii nu mai pot ține un salariat pe nivelul minim mai mult de 2 ani.
Mai mult, noile norme promovează sindicalismul și obligă creșterea gradului de sindicalizare la 80%”, a spus avocat dr. Mihaela Tudorache, prezentă la dezbateri.