În contextul crizelor de tot felul, de la războiul din Ucraina, la inflația mondială scăpată de sub control, Romulus Nica, șofer de autobuz la STB SA și bijutier, dă câteva explicații în legătură cu plasamentele eficiente în asemenea momente. Povestea lui Romulus Nica a mai fost prezentată pe site-ul nostru (VEZI AICI). De data această abordăm un alt aspect al bijuteriilor, în special al aurului.
Ca atare, sunt vremuri grele, inflația copleșește veniturile cetățenilor, (în paranteză fie spus, această creștere spectaculoasă a prețurilor este numită „inflația lăcomiei”, adică lăcomia celor ce au acces la butoanele economiei), iar cei care mai au o brumă de bani trebuie să facă ceva cu ei pentru a-i proteja. Dacă îi lasă bani ca atare, îi devalorizează inflația. Dacă îi depun în bănci, băncile ar putea să dea faliment – cum am văzut recent în SUA. Cea mai bună soluție ar fi investiția în bunuri, pietrele prețioase sau aur, de exemplu.
Pietrele prețioase sunt cam… scumpe. Așa că aurul rămâne cea mai bună investiție. Nu sub formă de bijuterii, ne sfătuiește Romulus Nica, ci sub formă de lingouri, pentru că acestea au valoare intrinsecă.
Dar de ce are aurul valoare intrinsecă? Pentru că este un metal rar? Există și alte metale rare care au o valoare mult mai mare din punct de vedere industrial decât aurul. Dar valoarea stabilă în orice criză economică este, totuși, aurul. De ce?
Aurul a reprezentat pentru om, în toate timpurile, un simbol al absolutului. Conform legendelor mitologice, Terra va deveni o planetă miraculoasă, sinonimă cu Raiul, atunci când toate pietrele vor fi diamante și toate metalele se vor fi transformat în aur.
Pentru ca acele vremuri excepționale să se întâmple, pietrele și metalele trebuie să se „maturizeze”, să se „coacă” în adâncurile Pământului, într-o anumită perioadă de timp.
Plecând de la aceste legende, încă din zorii antichității, prin anumite tehnici, considerate magice, oamenii au reușit să grăbească această ”coacere”. Așa a apărut metalurgia.
Mai mult, în acest context a apărut și alchimia, care are ca scop principal transmutația, adică transformarea unui element în altul. De exemplu, transformarea plumbului în aur.
Până acum nu există însă vreo dovadă că un alchimist ar fi reușit acest lucru. Oricum, este evident că aurul este un simbol foarte puternic în legătură cu absolutul, pentru om.
În fine, vremea a trecut, iar în secolul al XVIII apare știința numită „chimie”. Ulterior, în 1803, John Dalton formulează teoria atomică modernă conform căreia se statuează caracterul indivizibil și imuabil al atomului. Adică, atomul de plumb nu se poate transforma în atom de aur, pentru că atomul este elementul cel mai simplu, indivizibil, care stă la baza materiei. Ca atare, vechea alchimie este luată în derâdere, ca un fel de șarlatanie, și dispare din panoplia preocupărilor omenirii.
Iată însă ca la începutul secolului XX apare fizica atomică. Aceasta demonstrează că știința de până atunci se înșelase: atomul unui element se poate transforma în atomul altui element, prin intervenție umană. Așa a apărut bomba atomică și energia electrică nucleară.
Ca atare, alchimiștii avuseseră dreptate: plumbul poate fi transformat în aur! Numai că din punct de vedere tehnologic, cheltuielile ar fi așa de mari încât nu merită efortul. Rămânem, deocamdată, doar la nivel de energie atomică și (Doamne ferește!) bombe nucleare.
Apare însă, în mod logic, o întrebare: de unde știau anticii despre reacțiile atomice? De unde au aflat despre transmutație?
După cum vedem, problematica valorii intrinseci a aurului este, din străvechime, foarte complexă…
