Anul acesta se împlinesc 5133 de ani de la facerea lumii, conform calendarului maya. Conform acestuia, lumea trebuia să se sfârșească pe 21 decembrie 2012, la ora 13.11. Aceste date privind finalul omenirii au fost rodul cercetării unor calendare şi legende ale populaţiilor precolumbiene mayaşe, timp de aproximativ 200 de ani. Sfârșitul nu a venit… doar aparent. Să vedem despre ce este vorba.
Cercetătorul american John Major Jenkins, care a studiat calendarul maya timp de 25 de ani, şi-a publicat concluziile în volumul “Povestea anului 2012”. Celebrul calendar maya e un sistem de măsurare a timpului conform căruia lumea a început în anul 23.613 î.Hr. şi se sfârşeste pe 21 decembrie 2012. Din punct de vedere matematic, e un sistem de numărare a zilelor care foloseşte cinci valori: kin (o zi), uinal (20 de zile), tun (360 de zile), katun (7.200 de zile) şi baktun (144.000 de zile). La fiecare 13 baktuni, adică 5.125,36 de ani, calendarul revine la zero şi reîncepe numărătoarea.
Conform legendelor cuprinse în cartea Popol Vuh şi a calendarelor cioplite în piatră, mayaşii credeau că lumea a avut cinci epoci distincte, fiecare cu un soare propriu, durata unei epoci fiind de 13 baktuni. Conform civilizaţiei mayaşe, prima epocă a fost cea a Soarelui-Jaguar, populată de giganţi care trăiau în peşteri. A doua lume a fost cea a Soarelui-Vânt, la sfârşitul careia oamenii au fost transformaţi în maimuţe pentru a reuşi să supravieţuiască vântului distrugător, agăţându-se de copaci. A treia lume a fost cea a Soarelui-Ploaie de Foc, când Pământul a fost distrus de o ploaie cu bulgări de lavă, iar oamenii, pentru a fi salvaţi, au fost transformaţi în păsări.
Calendarul maya se suprapune, în mod straniu, peste evenimente istorice certe
Lumea a patra, cea a Soarelui – Apă, s-a sfârşit printr-un potop ce a cuprins Pământul, oamenii fiind salvaţi din nou de către zei prin transformarea lor în peşti. A cincea lume e cea în care trăim azi, a Soarelui-Tonatiuh, care a început pe 11 august 3114 î.Hr. şi se va sfârşi pe 21 decembrie 2012. Fiecare lume maya se termină violent, dar e continuată de o alta, deci omenirea nu dispare, ci trece dintr-o etapă în alta. Problema e că după 21 decembrie 2012 nu mai urmează nimic în calendarul mayaşilor, astfel că mulţi au asociat această dată cu sfârşitul lumii.
Sigur, nu a fost nici un sfârșit al lumii în 2012, dar dacă interpretarea este greșită? Dacă sfârșitul lumii înseamnă altceva decât credem noi? Să le luăm sistematic…
Prima lume maya se termină undeva pe la anul 18.400 î.Ch., când pe Terra a avut loc o mare glaciațiune.
A doua lume s-a terminat în jurul anului 13.000 î.Ch., când a început o altă glaciațiune.
Următoarea lume ține până prin anul 8.000 î.Ch., când începe… epoca de piatră, adică o altă lume. Aceasta, la rândul ei, ține până în anul 3.000 î.Ch. , când ia sfârșit epoca pietrei și începe epoca metalelor. De asemenea, ultima lume, cea în care ne aflăm acum, dă semne, după anul 2.000, că urmează să se schimbe…
”Deşi s-a pierdut 10% din populaţia globuilui, cea mai mare parte a omenirii a supravieţuit şi s-a adaptat”
Să abordăm tema dintr-o altă perspectivă. Cinci cercetători în dialog liber, fără restricţii, despre una dintre cele mai importante probleme ale timpurilor noastre – viitorul sistemului economic pe care îl numim capitalism. Iată câteva idei din volumul ”Are capitalismul un viitor?”:
– „În ultimele cinci secole, capitalismul a fost economia de piaţă mondială cosmopolită, dar explicit ierarhică, în care elita operatorilor localizaţi în mod favorabil în centrul geografic a avut posibilitatea să obţină profituri aproape sigure. Însă această situaţie istorică îşi va atinge într-un final propriile limitări sistemice, la fel ca toate sistemele istorice”.
-„Posibilitatea ca antreprenorii să realizeze o acumulare neîntreruptă de capital pare să fie pe cale de sipariţie”.
-„Combinaţia de austeritate, represiune şi obţinere de bani pe termen scurt explică blocajul grav al sistemului”.
-„50% şomaj în 2040 şi 70% nu cu mult după aceea reprezintă criza terminală a capitalismului”.
-„Schimbările ecologice vor crea noi avantaje şi oportunităţi pentru unele regiuni. Unele zone mai joase vor fi inundate. Altele vor deveni de nelocuit din pricina secetei, arşiţei, poluării etc. Combinaţia va aduce cu sine migraţii în masă. Ar putea exista şi pierderi imense de populaţie, la nivelul unui dezastru umanitar, vor muri poate sute de milioane de oameni. Cu toate acestea, ochiul rece al istoriei va relata peste mai multe secole că, deşi s-a pierdut 10% din populaţia globului (sau aşa ceva), cea mai mare parte a omenirii a supravieţuit şi s-a adaptat”.
-„Succesorul capitalismului va trebui să redistribuie masiv din aranjamentele din prezent ale avutului privat generat de întreprinderile capitaliste şi manevrele financiare; o asemenea redistribuire va favoriza o mare parte a populaţiei care a fost înlocuită de computerizarea şi mecanizarea tuturor sectoarelor muncii, inclusiv sectorul managerial şi profesional. Programul de redistribuire va reprezanta şi o ocazie de a controla ceea ce sunt acum instituţiile financiare care susţin traictoria dezastruoasă a capitalismului. Să sperăm că regimurile post-capitaliste vor fi democratice; cu siguranţă că se vor face eforturi mai mari de data aceasta, deoarece se va şti că democraţia nu este pur şi simplu o anexă a capitalismului, ci are o valoare intrinsecă”.
Câteva aprecieri despre curentul cultural postmodernist
-„Ştiinţele sociale contemporane fac voit abstracţie de realităţile politice structurale şi de dimensiunea dinamică a schimbării istorice. Această critică se aplică şi celor două curente principale – postmodernismul şi economia neoclasică – ce au ajuns să domine ştiinţele sociale la nivel academic, din anii 1980 încoace. Ambele reflectă în felul lor perioada fără nume care a urmat deceniului decriză a anilor 1970, declinul mişcărilor de stânga şi încercarea de a relansa ambiţiile hegemonice americane în proiectul globalizării neoconservatoare. Diverse curente intelectuale, mai puternice în domeniul umanist şi grupate superficial sub denumirea postmodernism, privesc cu mult scepticism orice teorii însemnate sau ceea ce au numit metanarativul. Celebrează în loc de aceasta îndoiala, ironia, experianţa trăită, deconstrucţia credinţelor şi interpretarea amănunţită a practicilor culturale. Această mişcare intelectuală provine direct din revoluiţiile anului 1968 şi din imensele transformări demografice din compoziţia universităţilor ce au avut loc odată cu accesul femeilor şi minorităţilor. Mutarea accentului pe felul în care se imaginează oamenii şi pe felul în care îşi privesc universul social a avut cu siguranţă utilitate. A contribuit la formarea unei noi conştientizări critice a aspectelor de credinţă despre care până atunci nu se vorbea, care nu erau observate sau analizate. Mişcare postmodernistă a tulburat mult ape stătătoare,… dar le-a lăsat tulburi”, se arată în volumul citat mai sus.
Una peste alta, volumul arată, sau sugerează, că suntem contemporanii unui apus de lume: lumea modernă, civilizația de tip capitalist care și-a epuizat energiile.
În fine, ideea este că prin sfârșitul unei lumi în calendarul maya trebuie înțeles sfârșitul unui tip de civilizație, nu al omenirii în întregime și nu la o dată fixată în zile, ci într-o perioadă mai lungă. Adică o mare schimbare se petrece nu în anul 2012 fix, ci în zona anului 2.000, de exemplu. Și chiar în aceste zile poate că suntem contemporanii disparițiie acelei a cincea lumi despre care vorbeau mayașii, cea a lumii moderne, dar prin roboteala noastră zilnică, prin micile noastre necazuri sau bucurii, nici nu ne dăm seama!
Și, dacă lucrurile stau așa, se pune întrebarea firească: de unde au știut mayașii toate acestea, chiar și așa, la modul aproximativ?…