Spre
deosebire de multe oraşe medievale central şi vest-europene, aşezările din
ţările române, promovate ceva mai târziu la rangul de oraş, nu au avut
niciodată o suveranitate totală. Oraşul Bucureşti, de asemenea cvasi-autonom,
condus de un consiliu format din 12 pârgari şi un judeţ, s-a bucurat de dreptul
de sigiliu în limitele îngăduite de domnie, pentru a întări actele ce era
autorizat să emane. Nu a existat însă, încă din perioada medievală, o stemă
proprie care să fie gravată pe sigilii ci doar variate embleme inspirate din
reprezentările de ordin religios. Aceste embleme, care nu au încă un caracter
heraldic, pot fi clasificate din punct de vedere iconografic în două categorii,
dovedite documentar din a II – a jumătate a secolului al XVI – lea până la
sfârşitul secolului al XVII – lea :
1. Fecioara cu pruncul, între 1563 – 1634 ;
2. Buna-Vestire, între 1653 – 1698 .
În secolul al XVIII – lea nu există nici un sigiliu cu vreo efigie a
Bucureştilor deoarece domnitorul Constantin Brâncoveanu desfiinţează autonomia
conducerii oraşului în anul 1699.
Prima formă heraldică a emblemei oraşului apare în 1822 pe steagul agiei
Bucureştilor, înfăţişând Buna-Vestire : într-un scut oval mărginit de două
ramuri cu frunze de palmier şi timbrat de o coroană domnească, se află
reprezentat la dextra arhanghelul Gabriel ţinând în mâna stângă o floare, la
senestra Fecioara. Fundalul arhitectonic al scutului e format dintr-un zid de
piatră iar în registrul superior apare Sfântul Duh în formă de porumbel,
emanând un fascicul de raze ce luminează capul Maicii Domnului. Scutul oval
este flancat de o serie de trofee ( tui, steaguri, suliţă, puşcă, tobă,
buzdugan, topor, pistol etc. ) şi are la bază o balanţă, simbol al dreptăţii de
care agia trebuia să ţină seamă. În registrul superior al steagului se află la
dextra soarele, iar la senestra luna, sub formă de crai-nou.
În 1831 se crează sfatul orăşenesc Bucureşti şi se renunţă la imaginea cu caracter religios a Bunei-Vestiri ca însemn al municipalităţii, adoptându-se în acest sens însăşi emblema Ţării Româneşti, adică acvila cruciată şi încoronată, însoţită de legenda în caractere cirilice : Sfatul orăşenesc al politii Bucureştilor, 1831 . (Acvila a fost bătută pe monedă încă din secolul al XIV-lea, pentru a simboliza statul feudal independent Ţara Românească şi descendenţa sa romană, fiind la aceea vreme o efigie atât de originală, încât era cunoscută drept acvila valahica. Pentru prima oară este semnalată pe o monedă bătută de Vlaicu Vodă (1368), preluată şi pe un sigiliu al lui Mircea cel Bătrân, la 1390 unde apare ţinând crucea în cioc şi privind spre un crai nou care îmbrăţişează soarele. Interesant este aici de adăugat că pe monedele dacice descoperite până acum apare adeseori o acvilă, destul de asemănătoare cu reprezentările de mai târziu ale stemei valahe, ţinând coroana de lauri într-o gheară.) În diferite ipostaze, acvila apare pe pecetiile circulare ale sfatului orăşenesc şi pe sigiliile autorităţilor comunale din cele cinci văpsele (sectoare) ale oraşului.
În 1859, după Unirea celor două principate româneşti, municipalitatea Bucureştilor menţine în continuare ca emblemă a oraşului însăşi stema ţării : scuturile acolate ale Munteniei şi Moldovei, timbrate de coroana domnească.
În 1862, apare şi circulă simultan cu reprezentările heraldice prezentate anterior, o nouă emblemă a Bucureştilor cu elemente specifice, deosebite de cele ale stemei ţării: o pecetie circulară ce înfăţişază un personaj feminin drapat, purtând pe cap o coroană murală cu cinci turnuri şi ţinând în mâna dreaptă o balanţă cu talgerele în echilibru iar în cea stângă, un corn al abundenţei din care ies spice şi flori; în partea de jos este înscris anul 1862 şi legenda în caractere latine: Municipalitatea Capitalei României Bucuresci.
În 1864, domnitorul Alexandru Ioan Cuza –
atât în urma raportului lui Mihail Kogălniceanu, ministru de Interne,
Agricultură şi Lucrări publice, cât şi al aceluia al Consiliului Comunal al
oraşului Bucureşti – va stabili o altă stemă a capitalei, reprezentând din nou
un simbol cu caracter religios şi anume într-un scut în câmp de azur, pe
Sfântul Dimitrie. Scutul va fi timbrat de o coroană murală cu cinci turnuri, având
ca tenanţi (susţinători) la dextra un păstor cu un câine simbolizând pe
ciobanul Bucur, fondatorul legendar al oraşului, iar la senestra un herald
purtând armele ţării, amintind că urbea este capitala Principatelor Unite.
Motivul invocat pentru schimbarea stemei a fost faptul că Sfântul Dimitrie
devenise încă din secolul al XVIII – lea, patronul oraşului. Dar, imaginea ce
va fi reprezentată, în multiple variante pe toate armeriile Capitalei din 1864
şi până în 1848, apoi după 1990 şi până în prezent, nu este cea a cuviosului
Dimitrie cel Nou, călugăr din Basarabovul secolului al XIII-lea, din vremea
statului româno-bulgar – cel considerat ocrotitorul Bucureştilor – ci cea a
Sfântului militar Mare Mucenic Dimitrie, martirizat la începutul secolul al – IV
– lea în timpul împăraţilor Diocletian şi Maximian.
Pe stemele din 1865, într-un scut în câmp de argint, Sfântul Dimitrie apare
călare, în armură romană, cu capul gol şi ţinând în mâini o lancie cu vârful în
jos. Scutul este timbrat de o coroană murală cu cinci turnuri şi flancat de doi
tenanţi : la dextra un ţăran îmbrăcat în port naţional iar la senestra un paj.
Coroana murală este flancată la dextra de ustensile agricole
(furcă, coasă, lopată) şi de o suliţă, iar la senestra, de trofee (lancie,
ţeavă de tun, puşcă cu baionetă, steaguri-fanioane). În piedestalul ornamental
de sub scut şi susţinători se distinge o panglică fără deviză.
La 26 aprilie 1867 stema oraşului Bucureşti se modifică din nou : într-un scut în câmp de azur, Sfântul Dimitrie pedestru ţinând în mâna dreaptă o cruce şi o ramură de dafin, iar în cea stângă o lancie. În partea stângă a scutului se află o cheie şi o spadă încrucişate iar ca tenanţi sunt la dextra un leu, la senestra o femeie dacă (aceşti susţinătorii vor fi îndepărtaţi câteva luni mai târziu, la 4 august 1867). Pe o eşarfă de azur apare înscrisă deviza oraşului Bucureşti în caractere latine majuscule : Patria şi dreptul meu .
În 1930 Comisia consultativă heraldică
(înfiinţată în 1921) va modifica din nou stema municipală a Bucureştilor :
într-un scut în câmp de azur apare acvila Ţării Româneşti, de aur, cu toate
atributele cunoscute (coroană pe cap, cruce în cioc, spadă în ghiara dextră,
sceptru în cea senestră) purtând pe piept un scut mai mic în care într-un câmp
roşu se află Sfântul Dimitrie îmbrăcat în tunică romană, cu o mantie scurtă, cu
sandale în picioare şi ţinând în mâna dreaptă suliţa şi în cea stângă crucea.
În registrul inferior, peste coada acvilei, se află o panglică ondulată, roşie,
cu deviza heraldică cunoscută : Patria şi dreptul meu . Scutul cel mare este
timbrat de o coroană murală cu şapte turnuri de argint care poartă în cimier
(creştetul, elementul cel mai înalt dintr-o stemă) o acvilă cruciată neagră, de
dimensiuni reduse. Această stemă municipală este utilizată pînă în 1948, când
Capitala, ca şi celelalte oraşe ale ţării, a rămas fără emblemă.
În 1970, când s-au fixat noile steme ale judeţelor şi municipiilor, a fost
eliminat orice element religios sau monarhic. Astfel, la 2 iulie 1970,
Consiliul popular al municipiului Bucureşti stabileşte ca elemente componente
ale viitoarei steme : un scut albastru (azur), surmontat de o coloană murală,
cu acvila aurie în mijloc, ce ţine în ghiara dreaptă o spadă, iar în cea stângă
buzduganul de vornic ; pe pieptul acvilei un scut mai mic cu imaginea Ateneului
Român ; în partea de jos o eşarfă tricoloră cu inscripţia Civitas Nostra
Bucurestiorum .
În prezentarea noii steme a Municipiului Bucureşti adoptată în anul 1994 s-a pornit de la stema stabilită în 1930 de către Comisia consultativă de heraldică, al cărei preşedinte a fost cunoscutul istoric Dimitrie Onciu.
Elementele heraldice însemnate :
Sf.Dimitrie, Acvila cruciată, Coroana murală, Acvila în zbor, Deviza Patria şi
Dreptul meu, reprezintă în simboluri plastice trecutul aşezării şi rolul ei în
devenirea istorică, aspiraţiile şi idealurile comunităţii respective.
Într-un scut roşu este înfăţişat Sfântul Dimitrie, aureolat şi în poziţie
pedestră, purtând vestimentaţia specifică legiunilor romane şi atributele unui
sfânt militar: suliţa şi crucea. Scutul este plasat pe pieptul unei acvile de
aur, care poartă o cruce în cioc şi o coroană deschisă desupra capului. Ciocul
şi ghearele acvilei au culoare roşie, purtând în ghiara dreaptă o sabie de
argint cu mâner de aur, iar în cea stângă un sceptru în aceeaşi cromatică. În
partea inferioară a scutului este prezentată deviza heraldică, Patria şi
dreptul meu, scrisă pe o eşarfă tricoloră.
Întreaga reprezentare este plasată într-un scut albastru; deasupra se află o coroana murală de argint, formată din 7 turnuri crenelate. Deasupra coroanei murale se găseşte o acvilă cruciată, în zbor deschis.
