Primarul General al Municipiului București, Gabriela Firea, a anunţat că ia în calcul deschiderea parcurilor din Capitală şi va propune acest lucru Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă.
„În Bucureşti, luăm în discuţie foarte serios şi vom propune Comitetului Municipal pentru Situaţii Speciale de Urgenţă redeschiderea parcurilor din Capitală, dar cu anumite excepţii. Toţi cei care se vor îndrepta către grădinile publice şi parcuri vor primi la intrare un flyer informativ şi li se vor aduce la cunoştinţă regulile de distanţare socială, de asemenea, purtarea unei măşti, fie că este vorba despre una medicală sau una confecţionată acasă, de asemenea, evitarea tuturor locurilor aglomerate şi, în ceea ce-i priveşte pe copii, cred că va fi riscant ca în prima etapă să se redeschidă şi locurile de joacă pentru că este ştiut că acolo se fac cele mai mari aglomerări de persoane”, a declarat Gabriela Firea.