Până în 2024 trebuie construite noi grupuri producătoare de energie pe gaz naturale. Aceasta în condițiile în care până atunci vor fi închise grupuri energetice pe cărbune, aparținând Complexului Energetic Oltenia. Dacă acestea nu vor fi înlocuite cu centrale noi, România va fi obligată să importe masiv energie electrică. Problema este că și capacitatea de import este limitată. Practic, s-ar putea ajunge în situația ca nici măcar cu cantitățile importate să nu fie acoperit necesarul de consum, fapt care ar pune în pericol securitatea energetică. Acestea sunt câteva idei care reies dintr-un document de 500 de pagini al Transelectrica (vezi aici).
Unul dintre scenariile prezentate de Transelectrica arată ce s-ar putea întâmpla dacă din cauza dificultăților financiare cu care se confruntă producătorii, nu se vor putea realiza până în 2024 proiectele de grupurile noi pe gaz natural incluse într-un scenariu referinţă, în condițiile în care ar putea să fie închise capacitați existente de 3579 MW.
Rezultatele modelării acestui scenariu arată că, în lipsa unor măsuri (ex., piața de capacitate etc), capacitatea lipsă la vârful de sarcină estimat ajunge la 3 GW (adică 3.000 MW) în 2024 și respectiv 3,2 GW în 2029, la limita capacității de import a RET, ce va creşte în timp, pe măsură ce se finalizează proiectele de investiţii de interconexiune ale Transelectrica, de la o valoare 3 GW în 2024, la 3,6 GW în 2029.
Potrivit Transelectrica, acoperirea unei părți importante a consumului intern net prin import implică riscuri majore legate de potențiala lipsă de resurse regionale în ceea ce privește capacitățile de producere a energiei electrice. Aceasta în condițiile în care soldul anual al țărilor din regiune, care, cu excepția Bulgariei și Cehiei, sunt net importatoare (Ungaria, Polonia, Croația, Serbia).
Astfel, închiderea unor grupuri existente (în special pe cărbune) nerentabile la nivelul anilor 2024 –2029, corelat cu nerealizarea unor grupuri noi care să înlocuiască această capacitate, are impact negativ asupra adecvanței sistemului și securității energetice la nivel național și chiar regional.
Efectele negative pot fi multiplicate în ipotezele unor condiții meteorologice severe, caracterizate de o creștere a consumului intern net și de lipsa resursei primare pentru centralele electrice (lipsă vânt/apă) și eventuale probleme în rețeaua de transport gaze naturale, situație în care capacitatea lipsă la vârful de sarcină depășește capacitatea de import.
În acest fel, sistemul energetic național nu mai dispune de resursele necesare acoperirii consumului de energie electrică, cu utilizarea la maxim a capacității transfrontaliere de import.
Menționăm că duminică, 23 august, la ora 15,05, producția de energia electrică a României era asigurată în proporție de 20,96% de termocentrale, adică din cărbune.
Trebuie precizat că în sistemul energetic național cantitatea de energie care intră trebuie să fie egală cu cea care iese. Dacă se produce mai mult decât se poate consuma, sistemul intră în colaps. La fel se întâmplă și dacă se consumă mai mult decât se produce.
Pentru a preîntâmpina asemenea neajunsuri, există serviciul de echilibrare a rețelei, prin intermediul termocentralelor pe cărbune. Fiecare unitate are un stoc de cărbune și un număr de turbine în așteptare pentru momentele delicate.
Dacă producția este mai mică decât cererea, atunci când hidrocentralele nu au apă suficientă, sau când vântul nu mișcă eolienele, termocentralele bagă în funcțiune mai multe turbine. Dacă producția este mai mare decât cererea, termocentralele scot din funcțiune turbine. Atunci când termocentralele nu mai funcționează, echilibrarea sistemului energetic nu se mai poate face și există riscul de colaps, adică pică rețeua, fenomen numit ”blackout”.
România a intrat în blackout în octombrie 1977, iar pierderile economice cauzate de caderea sistemului energetic au fost mai mari decât cutremurul din 4 martie, același an.
