Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat vineri că a propus creşterea la 280 de lei a preţului gigacaloriei suportat de către bucureşteni, dar că această variantă nu este agreată de către USR şi PSD.
„Propunerea pe care am făcut-o consilierilor generali a fost ca, începând de la 1 decembrie 2021, preţul pe care bucureştenii să îl plătească pentru gigacalorie să fie 280 de lei, TVA inclus. Această propunere a rezultat dintr-o discuţie cu consilierii din majoritate, a fost îmbrăţişată de PNL şi PMP, nu şi de către USR, iar PSD s-a pronunţat public împotriva măririi tarifelor. Până la o nouă hotărâre de Consiliu General, care să stabilească tarifele pentru populaţie, bucureştenii vor plăti cât plătesc din 2011, adică 164 de lei pe gigacalorie”, a spus edilul general.
Nicuşor Dan a explicat că propunerea de 280 de lei pe gigacalorie se bazează pe trei aspecte. În primul rând s-a ţinut cont de creşterea de preţ pe care o suportă de la 1 noiembrie şi cetăţenii care au centrale individuale. Edilul general a admis că există o diferenţă în ce priveşte calitatea serviciilor oferite prin cele două sisteme.
„Acest 280 de lei pentru bucureştenii care sunt conectaţi la sistemul centralizat este mai puţin decât plătesc bucureştenii care au centrale individuale”, a spus el.
Al doilea aspect luat în calcul a fost că tariful nu s-a mai mărit din 2011, când preţul gigacaloriei suportat de către bucureşteni a fost stabilit la 164 de lei, dintr-o valoare totală de 320 de lei.
„Azi, preţul de furnizare a gigacaloriei este 980 de lei şi este total disproporţionat să avem 164 de lei raportat la 980 de lei”, a susţinut edilul.
Al treilea element avut în vedere a fost preţul gigacaloriei suportat de populaţie în alte oraşe din ţară. Nicuşor Dan a evidenţiat că, înainte de scumpiri, preţurile în alte oraşe erau cuprinse între 200-280 de lei pe gigacalorie, în condiţiile în care în Bucureşti preţul suportat de populaţie era 164. În prezent, în oraşele care au actualizat preţurile, acestea au valori cuprinde între 350-500 de lei.
Primarul general a reamintit că a solicitat susţinerea Guvernului în ce priveşte subvenţia la căldură şi s-a arătat optimist că va exista un sprijin financiar.
„Consider că este rezonabil, pentru a putea trece cu toţii peste această iarnă, să existe o contribuţie echilibrată din partea Municipalităţii, din partea Guvernului şi din partea cetăţenilor. Presiunea pe bugetul local care vine din diferenţa de preţ între 280 de lei şi 164 de lei este 320 de milioane de lei pe an. 320 de milioane de lei pe an este o sumă importantă, cu care pot să fie făcute foarte multe lucruri care să fie utile comunităţii”, a arătat primarul.