Biroul Executiv al Sindicatului Transportatorilor din București (STB) a dezbătut în ședința de joi, 10.07.2025, câteva teme la zi, printre care cea mai importantă a fost pregătirea negocierilor Contractului Colectiv de Muncă (CCM) 2025 – 2026.
Pentru negocierile CCM o fază preliminară deosebit de importantă este consultarea tuturor membrilor sindicatului privind termenii de negociere. Fiecare filială a sindicatului majoritar trebuie să vină cu un punct de vedere, din care va rezulta o estimare generală.
După adunarea acestor date, urmează organizarea unei Adunări Generale, la începutul lunii august, prin care să se definească clar ce anume se va negocia.
După terminarea negocierilor, se va organiza un Consiliu STB în urma căruia să se decidă dacă CCM va fi semnat sau nu.
Desigur, situația este destul de sensibilă în acest moment în contextul măsurilor de austeritate anunțate de Guvern, iar posibilitățile de negociere sunt destul de înguste.
De asemenea, în această perioadă trebuie lămurită și poziția Sindicatului Transportatorilor în cazul unei greve generale, posibilitate anunțată deja de mișcarea sindicală din România.


