Lipscani
nu este un nume de stradă specific doar Bucureștiului. Se regăsește și în
Craiova, Slatina, Râmnicu Vâlcea sau Caracal. Are la bază un anumit tip de
comerț numit, începând cu secolul XVII, ”lipscănie”. Adică comerțul cu
Leipzig. Iar acei comercianți valahi care îl practicau au acumulat, în timp,
capitalurile autohtone pe baza cărora s-au format ulterior instituțiile de bază
ale României moderne…
Este vorba despre proiectul expozițional ”Leipzig – București-Lipscani: o poveste europeană”, realizat în cadrul Muzeul Muncipiului București. Expoziția prezintă, prin imagini și documente istorice, un fenomen economic și social pe parcursul mai multor secole, fenomen din care urma să se nască ceea ce astăzi numit România.
Astfel,
poveștile celor două orașe, București și Leipzig, au multe similitudini pe parcursul
ultimelor 400 de ani, spune studiul care stă la baza acestei expoziții.
”Lipscănia” însemna comerțul cu Leipzig
În
1615, Leipzig primește dreptul să țină un târg destinat comețului cu lână. Iar
cum înființarea Bucureștiului este legată de comerțul practicat de oieri – unul
dintre ei a fost însuși ciobanul Bucur, cel care ar fi dat numele orașului de
astăzi -, legătura comercială dintre cele două orașe s-a dezvoltat în primul
rând pe baza produselor rezultate din oierit.
În secolul XVII, comerțul dintre orașele românești și Leipzig devine unul tradițional și de mare prestigiu. Numele orașului Leipzig este transferat acestui tip de comerț sub fomula ”lipscănie”, în sens de comerț en gross de produse manufacturate, iar strada unde acești negustori și-au așezat afacerile a devenit ”Lipscani”.
Între
anii 1765 și 1839, Leipzig a fost vizitat de 67.349 de negustori orientali,
printre care și cei din Țara Românească, Moldova și Transilvania.
Comerțul de lipscănie nu se dezvoltă doar în București, ci și în Craiova, Slatina, Râmnicu Vâlcea și Caracal, unde avem și astăzi străzi numite ”Lipscani”.
Acest
comerț româno-german a născut o clasă de bancheri autohtoni care în timp a pus
bazele instituțiilor României modern.
Exemplu:
Gheorghe Coemgiopolu, născut la 1819 în București, a devenit comerciant de
stofe de lipscănie și proprietarul unui atelier de croitorie pentru bărbați, pe
actuala Stradă Șelari. Trăind în epoca marilor schimbări vestimentare, a adus
doi croitori germani. În mai puțin de 10 ani, toată protipendada
Bucureștilor se îmbrăca de la Coemgiopolu, care devine cel mai bogat negustor
de lipscănie din București. În 1850 devine mare staroste peste toate corporațiile
negustorești.
Strada Smârdan se numea inițial ”Ulița Nemțească”
În general, pe când instituțiile statului român modern încă nu existau, acești negustori de lipscănie asigurau un comerț de nivel European și țineau în contact Țările Române cu tot ce se întâmpla în Occident, cu modernitatea.
Statul
român modern preia comerțul cu Leipzig, iar în anul 1859 schimburile comerciale
cu Bucureștiul se ridică la două milioane de taleri. Încep să se deschidă
culoare de emigrație dintre orașele românești și cele germane.
Deja
între anii 1830 și 1877, în centrul Bucureștiului, în vecinătatea Străzii
Lipscani a existat și ”Ulița Nemțească”, care în 1878 devine Strada Smârdan. La
1900, comunitatea germană din București se ridica la 2.972 de membri, cei mai
mulți medici, bancheri, ingineri, mecanici, pictori, croitori etc.,
Tot
în anul 1900, strada Lipscani devine city-ul bancar al României. Această
dezvoltare conduce, în 1918, la transformarea ”României” în ”România Mare”…
