No Result
View All Result
joi, iunie 12, 2025
  • Acasa
    • Despre noi
      • Strategia STB
      • Priorități 2023 – 2026
    • Conducerea STB
    • Istoric STB
  • Munca in STB SA
    • Reporter STB
    • Lumea transportatorilor
  • Ultima ora
    • Info sindicat
  • Turism
  • Mozaic
  • Legislatie
    • Legislatia muncii
    • HCGMB
  • Contact
Pagina membrilor
Stb-Sindicat

Franța intră în lockdown vineri, Germania, luni. Cum arată noile restricții și ce state europene se mai pregătesc să înăsprească măsurile anti-COVID

29/10/2020
in Mozaic

paris

Distribuie pe FacebookDistribuie pe TwitterDistribute pe Whatsapp

Mai multe țări europene pregătesc instituirea rapidă a unui nou lockdown, care va fi însă mai flexibil decât cel din primăvară, pentru a aduce sub control pandemia, fără a lovi în plin economia. Germania a făcut anunțul miercuri după-amiază, urmată de Franța, pe seară, iar Belgia analizează cea mai bună soluție. Irlanda și Țara Galilor au instituit deja un astfel de lockdown, iar în Cehia, el intră în vigoare la noapte.

Valul doi al pandemiei de COVID din Europa a ajuns în punctul în care nu mai poate fi controlat, numărul de cazuri explodând în mai multe țări, printre care Franța, Cehia, Olanda, Belgia, Slovenia sau Luxemburg. Medicii din aceste țări au anunțat că spitalele sunt suprasolicitate, iar capacitatea secțiilor de Terapie Intensivă se apropie de limită.

În Belgia, situația este atât de dramatică, încât cadrele medicale infectate, dar asimptomatice au primit acordul pentru a-și continua activitatea.

Autoritățile europene încearcă acum să instituie un lockdown cât mai flexibil, în speranța că vor controla epidemia. Irlanda și Țara Galilor au făcut deja acest pas.

Oficialii europeni speră că flexibilitatea va oferi o gură de oxigen economiei deja greu încercate și în același timp îi va menaja pe cetățenii obosiți de măsurile restrictive.

În Italia sau Polonia, dar și în Marea Britanie, mai multe manifestații au avut deja loc împotriva noului val de restricții.

În Germania, o întâlnire a cancelarului Angela Merkel cu liderii landurilor a stabilit instituirea unui nou lockdown național timp de o lună, începând de luni, 2 noiembrie, a dezvăluit miercuri seară tabloidul Bild.
Angela Merkel a confirmat ulterior decizia și forma restricțiilor. Va fi un lockdown ”ușor”, mai blând decât cel din primăvară, care a închis practic economia.

Școlile și grădinițele vor rămâne deschise, dar restaurantele și barurile se vor închide. Reuniunile publice vor fi interzise, iar călătoriile, descurajate. Teatrele, cinematografele, piscinele, sălile de fitness și saunele vor fi de asemenea închise. Și șederea în hoteluri va fi interzisă, cu unele excepții.

Toți germanii care pot lucra de acasă sunt sfătuiți să o facă. Iar în public se vor putea întâlni maxim două familii, cu 10 persoane în total.

”Suntem într-o situație gravă”, a avertizat Merkel, miercuri seară. ”Trebuie să acționăm acum pentru a evita o stare de urgență acută”, a subliniat cancelarul.

Autoritățile au confirmat peste 14.000 de cazuri de infectare în ultimele 24 de ore, iar cifrele arată că doar 25% din paturile de Terapie Intensivă din țară mai sunt disponibile.
Emmanuel Macron a anunțat miercuri seară că ”suntem copleșiți de un al doilea val, care va fi mai mortal decât primul” și a precizat că, de vineri, Franța va intra în lockdown – la nivel național, nu doar zonal, cum se speculase.

”Dacă nu punem frână, spitalele noastre vor fi foarte repede copleșite. În acest context, responsabilitatea mea este de a proteja toți francezii. În ciuda controverselor, mi-o asum în această seară. Suntem una dintre țările din Europa care testează cel mai mult, dar trebuie să recunoaștem că suntem copleșiți de epidemie”, a adăugat președintele Franței.
Macron a anunțat măsurile care vor intra în vigoare: ”Creșele, școlile și liceele vor rămâne deschise, serviciile publice vor funcționa în continuare, casele de bătrâni vor rămâne deschise. Însă nu veți putea pleca dintr-o regiune în alta”.
”Ca și în primăvară, veți putea ieși pentru a merge la serviciu, pentru a vedea un doctor, pentru a ajuta un apropiat, pentru a face cumpărături sau pentru a lua aer în jurul locuinței. Barurile și restaurantele vor fi închise (…) Salariații și angajatorii care nu vor putea muncii vor continua să beneficieze de un șomaj parțial. Telemunca va fi aplicată la scară largă. Frontierele noastre interne către zona europeană vor rămâne deschise și, cu anumite excepții, frontierele externe vor rămâne închise. Desigur, francezii care locuiesc în străinătate vor rămâne liberi să se întoarcă pe teritoriu”, a mai anunțat Macron.
Noile restricții vor fi valabile de vineri, 30 noiembrie, până la 1 decembrie.

În prezent, în Franța, 58% din paturile de la ATI sunt ocupate de pacienți COVID.
În ultimele 24 de ore, numărul deceselor confirmate a fost de 523, cel mai mare nivel înregistrat din aprilie și până acum. Iar autoritățile confirmă, în fiecare zi, zeci de mii de noi cazuri de infectare.
În Cehia, una dintre țările cele mai afectate de al doilea val pandemic, noul lockdown intră în vigoare de miercuri seară.

Cehii vor fi nevoiți să rămână în case între orele 21.00 și 5.00. Școlile și afacerile nonesențiale au fost deja închise.

Acum, restricții vor avea și magazinele alimentare. Acestea vor fi închise duminica. Oamenii sunt încurajați să meargă la cumpărături de două ori pe săptămână, pentru a rări cât mai mult contactele cu alți oameni, notează Czech Radio.

Într-un interviu acordat postului public de radio, ministrul de externe Tomáš Petříček a dezvăluit că autoritățile au rămas fără alternative posibile pentru a aduce epidemia sub control și a subliniat că un lockdown total nu este exclus.

Cazurile de infectare și morțile de COVID au explodat în această toamnă, după ce, în primăvară, Cehia trecuse cu bine prin primul val pandemic.
O treime din cele 2.201 decese de COVID din Cehia au fost înregistrate doar în ultima săptămână.
În Belgia, guvernul federal va decide până în acest weekend dacă se va întoarce la un nou lockdown național, într-un moment în care țara se confruntă cu un al doilea val epidemic foarte agresiv, scrie Reuters.

Elio Di Rupo, premierul guvernului valon, regiunea francofonă a țării, a subliniat că este adeptul unor restricții dure.
“Credem că este nevoie de măsuri mai stricte în următoarele zile, măsuri care să meargă spre un lockdown”, a declarat Di Rupo în parlamentul valon, potrivit cotidianului Le Soir.

Ultimele zile au adus bilanțuri foarte mari, cu peste 10.000 de cazuri de infectare, foarte mult pentru o țară de 11 milioane de locuitori.

Recordul a fost atins pe 20 octombrie, când au fost confirmate peste 18.000 de noi cazuri.
Medicii au avertizat că toate paturile de la Terapie Intensivă vor fi ocupate în două săptămâni, dacă ritmul de infectare continuă.

(libertatea.ro)

Tags: covid

Strategia STB

Priorități STB 2024

Stb-Sindicat

Prin unitate ajungem departe!

Categorii articole

  • Comunicate
  • Despre noi
  • Fără categorie
  • Info sindicat
  • Istoric
  • Lumea transportatorilor
  • Mozaic
  • Reporter STB
  • Turism

Link-uri utile

  • DECLARAȚIE PE PROPRIE RĂSPUNDERE
  • ADEVERINȚĂ ANGAJATOR
  • DESCARCĂ ADOBE READER
  • PMB
  • STB SA
  • MDRAP
  • ANRSC
  • UITP
  • MINISTERUL MUNCII
  • POLITICA COOKIES
  • FSTSP-ROMANIA

Date contact

Sindicatul Transportatorilor din Bucuresti (STB)

Adresa: Calea Dudeşti nr. 184, sector 3, Bucureşti

Tel: 0786.285.998

E-mail: contact@stb-sindicat.ro

© 2020 STB Sindicat - Site dezvoltat de Solutii si servicii IT

No Result
View All Result
  • Acasa
    • Despre noi
      • Strategia STB
      • Priorități 2019 – 2020
    • Conducerea STB
    • Istoric STB
  • Munca in STB SA
    • Reporter STB
    • Lumea transportatorilor
  • Ultima ora
    • Info sindicat
  • Turism
  • Mozaic
  • Contact
  • Legislatie
    • Legislatia muncii
    • HCGMB
  • Pagina membrilor

© 2020 STB Sindicat - Site dezvoltat de Solutii si servicii IT

error: Conținutul este protejat !!
Acest site foloseste cookies pentru a oferi utilizatorilor o experienta cat mai placuta.AcceptDetalii cookies