Primele tramvaie și-au făcut apariția în București în anul 1871. La acea vreme, ele erau trase de cai. Tramvaiele electrice apar în 1894 și făceau legătura între Obor și Cotroceni. În tot acest timp, liniile transportului public bucureștean nu aveau stații de urcare și coborâre a călătorilor, totul se făcea din mersul tramvaiului, care încetinea puțin când apărea câte un bucureștean dornic să urce sau să coboare.
Acest mod de a călătorii producea multe accidente, motiv pentru care un vatman, Tache, de la depoul Ștefan Vodă, scrie, în 1907, ”Călăuza Tramwaiului”, un îndrumar privind suitului și coborâtului din tramvai, în mers. Directorul societății a fost încântat de idee și a susținut tipărirea ”Călăuzei”.
Acum nu se mai suie călătorii din mers pentru că au apărut stațiile de transport în comun, dar concluzia ce se desprinde este că la anul 1907 nu existau stații de tramvai, iar prezența lor era necesară pentru a stopa accidentele, unele grave, care apăreau în urma urcatului în vehicul din mers. Se poate spune că ”Tache” a fost, oarecum, părintele stațiilor S.T.B.
Iar ”Călăuza” sa este singurul document pe această temă, vechi de 114 ani, păstrat la Expoziția muzeală a Societății de Transport București STB SA.
Iată citatul de la pagina 2:
”Zilnic se întâmplă călători care așteaptă sosirea unui wagon de tramvaiu, în mijlocul unei pante, în centrul unei curbe etc. în vederea că nu sunt stațiuni determinate”.
