Reprezentanţii tuturor sindicatelor din transportul public urban din România au fost prezenţi marţi, 21.02.2023, la Camera Deputaţilor pentru a dezbate, împreună cu parlamentarii, un proiect de lege privind Statutul Personalului din Transportul Public Urban şi Metropolitan. Întâlnirea a avut loc la iniţiativa Partidului Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR).
Statutul Personalului din Transportul Public Urban şi Metropolitan va fi o lege care să ridice, în mod uniform, la nivel naţional, standardele de muncă şi de salarizare ale lucrătorilor din transportul public de persoane.
În baza proiectului prezentat de grupul parlamentar AUR, sindicaliştii au adus în discuţie situaţii concrete din ţară privind munca în acest domeniu.
S-a adus în discuție faptul că în multe localități ale României conducătorii de vehicule sunt obligați să lucreze mult peste program, din cauza unui prost management, acest lucru contribuind la uzura preamatură a organismului. Este clar că acești oameni sunt supuși unui grad de epuizare periculos de mare, atât pentru ei, cât și pentru călători.
Tot la capitolul condiții de muncă s-a scos în evidență uzura înaintată a vehiculelor care transportă călători, precum și condițiile inumane în care conducătorii de vehicule trebuie să muncească – lipsa toaletelor și a apei potabile la capete de linii este cvasigeneralizată în transportul public din orașele României. Primii vinovați ai acestor stări de fapt sunt, evident, reprezentanții administrației publice locale și ai conducerilor societăților de transport în comun. Aceștia sunt foarte slab pregătiți și angrenați într-un sistem politic nociv, orientat împotriva interesului public.
Nu în ultimul rând s-a vorbit despre nivelul de salarizare foarte slab care, în coroborare cu celelalte probleme, supun șoferul unui stres care produce bolile profesionale și provoacă decesul prematur.
„Meseria aceasta este extraordinar de solicitată, atât fizic, cât și psihic. Trebuie să reducem vârsta de pensionare. La Brașov nu avem șoferi de autobuz pensionari în viață! Ce facem?”, a atras atenția Ioan Zbârnea, președintele Sindicatului Liber 2015 Brașov.
Parlamentarii AUR prezenți la dezbatere, inclusiv președintele partidului, George Simion, au ținut să sublinieze că pentru rezolvarea problemelor transportului public este nevoie, în primul rând, de unitate sindicală.
Reprezentanții AUR au remarcat, de asemenea, că numărul mare de participanți la această dezbatere reflect faptul că situația este foarte gravă în acest domeniu, pe de o parte, și că există o reală dorință din partea sindicatelor de a rezolva problemele, pe de altă parte.
În ceea ce privește proiectul de lege, acesta urmează să fie actualizat, completat, acolo unde este cazul, de către sindicate, pentru a putea intra apoi în dezbatere parlamentară.
Domnul Gicu Pastia, reprezentant al Sindicatului Șoferilor Liberi din Transurb Galați, a concluzionat și a propus următorul motto: ,,Nu poți face Transport Public de persoane la 65 ani în condiții de siguranță”.
„După cum s-a spus, suntem victimele unui management defectuos. Vom discuta împreună ce facem mai departe. Concluzia ar fi că trebuie să aducem la zi acest proiect de lege. Ne vom reîntâlni și, cât de repede posibil, vom da drumul acestui proiect actualizat pentru a putea intra în comisiile parlamentare spre dezbatere. Să vedem cum facem să găsim sprijin în comisiile de specialitate pentru a fi promovat în plen. Iar în plen vom vedea dacă putem convinge o majoritate să îl voteze”, a spus moderatorul dezbaterii, Vasile Petrariu, președintele Sindicatului Transportatorilor din București, președintele Federației Sindicatelor din Transporturi și Servicii Publice – România.