Tradiția spune că Mărţişorul se poartă atât cât durează zilele Babelor (1-9 martie) sau până la Florii; atunci Mărţişorul se scoate şi se agaţă de crengile unui pom roditor și se lasă acolo. Există credinţa că atunci când pomul are rod bogat, cel care a purtat Mărţişorul va avea mult noroc, în special în dragoste.
Ceea ce vedeți în imagine este un mărțișor agățat cândva, în anii trecuți, de un salariat al unui depou STB SA, de ramurile unui pom fructifer din curtea unității. Fiind vorba de un depou, probabil că omul nu a avut în intenție invocarea norocului în dragoste,… poate în creșteri salariale, sau o abundență a pieselor de schimb sosite la magazie, ca să aibă cu ce lucra…
Poate a fost vorba despre un vatman care s-a rugat să nu îi mai taie șoferii de turisme fața, să nu mai facă accidente. A existat un caz în care polițistul a vrut să îl scoată vinovat pe vatman de accidentul produs de automobilul ce a intrat în tramvai din lateral. Motivul: conducătorul de tramvai nu ar fi fost suficient de atent pentru a evita mașina! Păi, pe unde să o evite, frate, că tramvaiul e pe șine…
În fine, vă prezentăm mai jos o scurtă schiță a manufacturării Mărțișorului, așa cum se făcea la începutul secolului al XX-lea. Povestea este culeasă din comuna Fântânele, județul Teleorman.
La origine, Mărţişorul era format din două fire din lână împletite, unul alb şi unul roşu. Bănuţii sau diferitele ornamente au fost adăugate în ultimii 200 de ani. Există un ritual legat de realizarea Mărţişorului, care nu mai este ştiut decât de puţine persoane.
În trecut, manufacturarea Mărțișorului era o activitate tainică
Firele pentru mărţişoare erau toarse din lână, în luna ianuarie, imediat după Sfântul Ioan, la clacă, exclusiv de femei măritate. Acestea se strângeau în câte o casă şi lucrau firele de lână. O clacă pentru şnurul de mărţişor ţinea şapte zile, dar nu se mai ştie de ce exista un număr fix de zile. Lâna toarsă era împărţită în două, un fuior rămânea alb, altul era vopsit în roşu. De obicei, vopselurile erau făcute din ceapă sau diferite buruieni. În Teleorman se folosea “malaveţ”, care se dizolva în oţet sau apă cu sare, pentru a stabiliza culoarea pe materialul textil.
Următoarea etapă era împletirea şnurulu. Totul se făcea în secret şi se spunea o rugăciune pentru fiecare împletitură în parte. Femeia trebuia să ascundă mărţişorul, să nu îl vadă nici unul dintre membrii familiei înainte de 1 Martie.
Apoi, pus în buzunar sau în sân, acesta era dus de femeie la biserică, la slujbele obişnuite, pentru “a se sfinţi” pe ascuns, fără să ştie nici măcar preotul. În seara ultimei zile a lunii februarie, copiii, inclusiv adolescenţii, făceau baie şi îşi pregăteau hainele curate pentru 1 Martie, când primeau mărţişorul, pe care îl legau la încheietura mâinii. În trecut, nu primeau şnur decât copiii, fetele şi flăcăii.
Tradiția este cunoscută doar în Balcani
Mărţişorul nu era o sărbătoare distinctă, ci începutul „babelor”, o tradiţie care acoperea primele nouă zile din martie şi care simboliza trecerea de la iarnă la primăvară. Pe 9 martie, acest ciclu se încheia prin aprinderea de focuri la porţi şi împărţirea de colaci, un fel de prăjituri în formă de om numite “bradoşi”, şi vin. Spre deosebire de ceilalți, copiii purtau Mărţişorul la mână până vedeau prima barză. Atunci îl puteau lega de ramurile unui pom fructifer…
”Mărţişorul este răspândit în toată zona balcanică, la români, aromâni, greci, albanezi, bulgari etc. Există o atestare scrisă a acestui obicei, veche de 1.600 de ani, adică cu 200 de ani înaintea de venirea slavilor în acest spaţiu”, a spus Sabina Ispas, directorul Institutului de Etnografie şi Folclor “Constantin Brăiloiu”.