În noaptea de 5 spre 6 februarie 2020, Compania Națională de Drumuri (CNAIR) a oprit traficul pe Autostrada Soarelui și pe mai multe Drumuri Națioanle din Dobrogea , Muntenia și din Moldova, din cauza ninsorii. În mod ciudat, să spunem așa, în anul 1868 drumurile nu se închideau din cauza zăpezii, niciodată. Asta pentru că fiecare 3 kilometri de drum public era adminstrat de un cantonier de drumuri. Acesta întreținea porțiunea de șoseaua de care răspundea și trebuia să asigure traficul indiferent de anotimp, ziua și noaptea. ”Lucrul cantonierului consistă în a menține și a restabili șoseaua în fiecare zi, astfel ca ea să se afle tot-d’a-una uscată”…
În România actuală este un obicei al drumarilor să închidă drumurile publice când începe să ningă. Deszăpezirea se face abia după ce se oprește precipitația. Logica drumarilor este că oricum ninge și ceea ce deszăpezesc se pune la loc, mai bine economisesc combustibil, stau la căldurică și, la oprirea ninsorii, se poate trece la curățarea șoselelor. Asta, dacă nu cumva între timp deszăpezește Dumnezeu, dând drumul unor temperaturi mai mari decât normalul peste plaiul românesc.
Cu un secol și jumătatet în urmă, ”Lege pentru drumuri”, publicată în monitorul Oficial nr. 75 din 30 martie 1868, interzicea oprirea traficului pe șosele indiferent de motiv.
Prin acestă lege, rețeua de drumuri era îngrijită de cantonieri. Aceștia aveau în adminstrare câte 3 kilometri de șosea, la câmpie și 2 sau un kilometru la munte. Conform art. 16:
”Cantonierii sunt plătiți cu luna și însărcinați cu lucrările de mână trebuitoare la întreținerea zilnică a șoselelor”.
Pennge a ajuge cantonier, o persoană trebuia: ”A fi român sau naturalisat; a nu fi mai tânăr de 22 de ani, nici mai în vârstă de 50 de ani; a avea constituție sănătoasă și a fi lipsit de orice infirmitate, care să-l împiedice de a lucra în toate zilele și cu stăruință pe orice anotimp; a poseda un certificate de bune purtări, liberat de către primăria comunei și care nu va fi mai vechi de doi ani”.
De asemenea: ”În condițiii egale se vor prefer tot-d’a-una cei însurați precum și militari liberați din armată și aceia cari vor ști să citească și să scrie”.
”Dacă neaua amenință a întrerupe, să se străpungă repede un drum practicabil”
Art. 22 specifica cu exactitate care era treaba cantonierului de drumuri: ”Lucrul cantonierului consistă în a menține și a restabili șoseaua în fiecare zi, astfel ca ea să se afle tot-d’a-una uscată, netedă, curățită de praf și mai cu seamă de noroi (glod), fără pericol în timp de îngheț și având toate părțile ei în cea mai bună stare”.
Același articol specifica cum se procedează pe timp de troienire a zăpezii: ”În timpul iernei, dacă neaua (zăpada) a căzut în mare cantitate și amenință a întrerupe circulația în unele puncte prin grămădirea ei, să se străpungă repede un drum practicabil cel puțin pentru un șir de trăsuri”.
Adică, oricât de mare era viscolul, traficul nu trebuia întrerupt. Pentru munca sa, cantonierul priema sprijin, conform legii, de la primăriile din zona drumului administrat de acesta, prin oamnei care aveau de făcut ”zile de prestație în natură”.
Mai mult, cantonierii răspundeau ”sub grea răspundere” de materialel de construcție folosite la întreținerea periodică a șoselelor: ”A priveghea sub grea răspundere ca niciuna din grămezile date în seamă să nu se ia de către particulari sau de antreprenorii de aprovisionări în timpul executărei acestora”. Astăzi nu mai răspunde nimeni…
