Ministerul Apărării
Naţionale organizează, luni, de sărbătoarea Sfântului Andrei, ocrotitorul
României, începând cu ora 12,00, ceremonialul militar şi religios de resfinţire
a Crucii comemorative a Eroilor români din Primul Război Mondial pe platoul din
apropierea Vârfului Caraiman din Munţii Bucegi.
Ceremonia este organizată cu ocazia finalizării, cu opt luni
înainte de termenul prevăzut, a lucrărilor de restaurare şi reabilitare a
monumentului istoric, precizează MApN, într-un comunicat transmis presei astăzi.
La ceremonie, care va fi organizată cu respectarea măsurilor
de prevenire a răspândirii noului coronavirus, vor participa militari din toate
unităţile de vânători de munte ale Armatei României, care vor purta steagurile
de identificare ale acestora.
Lucrările de reabilitare a
„Crucii comemorative a Eroilor români din Primul Război Mondial”, monument
istoric situat în Munţii Bucegi, la altitudinea de 2.291 m, în apropiere de
Vârful Caraiman, au fost contractate de Ministerul Apărări Naţionale, în calitate
de administrator legal al monumentului, reaminteşte sursa citată.
Lucrările executate au constat în sablarea tronsoanelor
metalice, a soclului şi platformei de acces la monument şi acoperirea
anticorozivă a întregii structuri metalice. De asemenea, au fost finalizate
amenajările interioare, au fost montate lămpile electrice şi instalaţiile
interioare de iluminat şi a fost realizată instalaţia de ventilaţie în subsol
Pe 14 septembrie, de sărbătoarea Sfintei Cruci, luminile au fost aprinse pentru
prima dată pe Cruce după începerea lucrărilor de restaurare. A fost, de
asemenea, amenajat un spaţiu tehnic în care au fost amplasate bazine de
colectare a apei de ploaie şi un generator ce va permite menţinerea unei
temperaturi constante în cele două camere unde au fost amenajate săli de
expoziţii. Astfel, la etaj, prin imagini, este rememorată construcţia
monumentului, ce a început în urmă cu 92 de ani, iar la parter este amenajată o
expoziţie dedicată Primului Război Mondial, eroilor neamului şi bătăliilor de
pe Valea Prahovei.
Conform
MApN, obiectivul general al proiectului a fost promovarea istoriei şi
identităţii naţionale prin conservarea, protejarea şi valorificarea unui
monument cultural şi istoric de referinţă pentru România – Crucea comemorativă
a Eroilor români din Primul Război Mondial. Obiectivele specifice au vizat, pe
de o parte, restaurarea, reabilitarea, conservarea monumentului şi amenajarea
unui spaţiu expoziţional în cadrul monumentului şi, pe de altă parte, creşterea
numărului de vizitatori la monument cu minim 6%, în primul an după finalizarea
lucrărilor.
Activitatea administrativă s-a
desfăşurat pe parcursul a doi ani, 2016 – 2018, interval în care s-au
desfăşurat procedurile legale privind transferul Crucii Caraiman de la oraşul
Buşteni la MApN, întocmirea documentaţiilor tehnice, întocmirea şi depunerea
cererii de finanţare pe fonduri europene, semnarea contractului de finanţare,
atribuirea prin licitaţie a contractului de lucrări, obţinerea avizelor legale
pentru fiecare etapă. Ulterior parcurgerii numeroşilor paşi procedurali, în
toamna anului 2018 a fost semnat contractul de lucrări de restaurare,
reabilitare şi conservare a Crucii Caraiman şi de amenajare a spaţiului
expoziţional din cadrul acesteia, precizează MApN.
Lucrările propriu-zise de restaurare a monumentului s-au desfăşurat pe
parcursul a 11 luni, preponderent în perioada caldă, astfel: o lună în anul
2018, 5 luni în anul 2019 (iulie – noiembrie 2019), 5 luni în anul 2020 (iulie
– noiembrie 2020).
Proiectul
a fost cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul
Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 5, Prioritatea de investiţii
5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural
şi cultural.
Valoarea proiectului a fost de 19.159.031,29 lei, dintre care 15.946.043,78 lei
reprezintă finanţare din fonduri europene, iar 3.212.987,51 este valoarea
cofinanţării proprii pentru cheltuieli eligibile şi neeligibile. Proiectul a
fost implementat de Secretariatul general al Ministerului Apărării Naţionale,
cu sprijinul Direcţiei domenii şi infrastructuri, arată Ministerul Apărării.