La originea titlurilor de călătorie de orice tip se află nevoia de a ține evidența administrativă a prestărilor de servicii. În transportul public bucureștean acestea erau făcute la început de către birjari… Călătorii trebuiau să prezinte dovada unui serviciu, pentru ca birjarul să poată fi fiscalizat. Printre cei care apelau la serviciile S.T.B. se aflau persoane şi grupuri profesionale care se deplasau aproape în fiecare zi şi uneori, chiar de mai multe ori în aceeaşi zi.
Din această categorie făceau parte funcţionarii publici, meseriaşii, precupeţii dar şi elevii şi studenţii. Mai ales aceştia din urmă tăiau Bucureştii în două, de acasă la şcoală sau la bibliotecă, dar şi la grădină sau la şosea şi înapoi. Pentru toţi aceştia, plata zilnică în numerar prezenta mai multe inconveniente dintre care cel mai dezagreabil era păstrarea în buzunare a mărunţişului pentru bilete.
Soluţia va fi găsită de S.T.B. care, inspirându-se din transportul în comun hamburghez (şi nu numai), va introduce abonamentele lunare imediat după Primul Război Mondial.
În funcţie de necesităţi şi de buget, acestea permiteau călătoria pe o linie, pe două sau pe toate liniile. Numărul de călătorii pe toată durata abonamentului era nelimitat. În plus, pentru anumite categorii de călători, preţul acestora era mai mic (militari, C.F.R.-işti, elevi şi studenţi).
Abonamentele tipărite de S.T.B. şi de Autobuzul (după 1930) reprezentau adevărate opere de artă putând fi folosite şi drept cărţi de identitate recunoscute ca atare de către oficialităţi.
Cel mai vechi abonament deținut de Expoziția STB SA a fost eliberat în 1923 (nominalizat pentru un student la Politehnică), dar data la care au apărut primele abonamente a fost mult mai timpurie.
An de an, numărul beneficiarilor a crescut în mod substanţial mai ales în rândul elevilor şi studenţilor.
Dacă pentru elevi un abonament lunar costa 220 lei, pentru un student se percepea pentru un abonament pe toate liniile numai 150 lei.
Pe abonamente apar timbre de culoare roşie care au acelaşi preţ pe lunile noiembrie şi decembrie, dar şi pe ianuarie şi februarie ale anului 1924. Pe fotografia titularului este ştaţat mecanic (evitându-se faţa) fiecare lună în parte. Această măsură de siguranţă (pentru a se evita fraudele) se va folosi până în anul 1939. Tot ca o măsură de siguranţă, din anul 1928 pe timbrul pe care este supratipărit anul şi luna, ultima cifră din an este tipărită şi în litere (opt, nouă, etc.)
Din anul 1927 se introduc şi abonamente la liber. Orice persoană care dorea să călătorească pe o perioadă de o lună de zile pe o linie, pe două sau pe toate liniile achita contravaloarea la depozitul din strada dr. Grozovici, depunea două fotografii de 60/60 mm şi i se elibera abonamentul pe luna cerută.
