Primăria Capitalei împreună cu Primăria Sectorului 4 și Societatea de Transport București STB SA, a înființat o nouă linie de autobuz în cartierul Apărătorii Patriei, cu indicativul 241. Aceasta asigură transportul cetățenilor din cartierele rezidențiale construite în zona cuprinsă între Șos. Berceni – Bd. Metalurgiei – Str. Turnu Măgurele.
Traseul noii linii are 17 stații, iar intervalul de succedare al autobuzelor este de 10-11 minute în perioadele de vârf și 20 de minute în restul zilei. Capacitatea zilnică de transport este de aproximativ 6.500 de pasageri.
Bucureștenii care locuiesc în această zonă sunt deosebit de încântați de acestă nouă linie de autobuz care le asigură transportul către zonele centrale ale Capitalei.
Pentru informații privind traseul liniei 241, precum și orarul de circulație, puteti accesa link-ul: https://info.stbsa.ro/traseu/620