Bugetul STB pe 2021 a fost aprobat de Adunarea Generală a Acționarilor și a fost trimis spre înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului. Membrii AGA au aprobat în unanimitate proiectul de buget întocmit de specialiștii societății. Printre cei care ”au ridicat mâna” se află și un consilier general din partea USR PLUS care, în aceeași zi, votase împotriva bugetului Primăriei Capitalei propus de primarul general Nicușor Dan.
Ședința Adunării Generale a Acționarilor de la Societatea de Transport București în care a fost aprobat bugetul societății a avut loc joi 28 aprilie.
Bugetul STB pe 2021 a fost votat în unanimitate
AGA STB este compusă din patru membri, potrivit informațiilor de pe site-ul oficial al societății. Aceștia sunt: George Nicolaie, Sorin Purcărea (ambii din partea PNL), Marian-Cătălin Militaru (PMP) și Florin Covaci (USR PLUS). Proiectul a fost votat în unanimitate, adică inclusiv de către cel din urmă, care, cu o zi înainte, votase împotriva bugetului Capitalei, în calitate de consilier general.
Trebuie menționat faptul că din bugetul Primăriei Capitalei se virează către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) subvenția pentru transportul public, din care cea mai mare parte ajunge la STB. Pe cale de consecință, dacă Primăria Municipiului București nu are buget, nu ajung banii la STB și, deci, bugetul acesteia nu poate fi executat.
Florin Covaci a votat politic în CGMB și economic în AGA a STB
”Inițial hotărâsem să amânăm votarea bugetului STB, până după aprobarea bugetului Capitalei, care în continuare se negociază și va fi adoptat cu siguranță. Apoi, am decis că nu avea rost să blocăm suplimentar o societate de care depind atâția oameni. În AGA de la STB nu puteam să facem opinie separată, noi reprezentăm o unitate”, a explicat Florin Covaci pentru Club Feroviar voturile sale diferite din aceeași zi. Întrebat dacă în Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a fost un vot politic, iar în AGA a STB unul administrativ, economim, el a răspuns afirmativ.
El a ținut să reitereze poziția exprimată în mai multe rânduri de liderii USR PLUS potrivit căreia proiectul de buget al Capitalei ”a venit târziu” din partea primarului general Nicușor Dan (fondatorul USR, de altfel) și că veniturile sunt supraevaluate. Florin Covaci a nuanțat apoi, admițând că Nicușor Dan a prezentat proiectul în urmă cu mai bine de șase săptămâni, dar că ”două-trei săptămâni l-am tot rugat să ne clarifice anumite chestiuni legate de venituri”. Consilierul USR susține că exact partea de investiții ar fi afectată de aprobarea bugetului în forma sa actuală și ele nu ar putea fi realizate, pentru că banii necesari sunt ipotetici. În final, el a dat asigurări că bugetul Primăriei Capitalei va fi votat în termenul legal, dar într-o formă revizuită.
Bugetul STB pe 2021 a fost aprobat. Bani mai puțini de la Primăria Capitalei
Ei bine, termenul legal expiră peste două zile, vineri, 7 mai. Dacă până atunci consilierii nu se înțeleg, efectele ar fi dezastruoase, mai ales pentru STB.
”Acest lucru va avea consecințe negative și asupra salariaților Societății de Transport București, dar și asupra călătorilor. Încasările noastre sunt de aproximativ 10 milioane de lei lunar, ele fiind afectate de pandemie, în timp ce cheltuielile cu salariile, utilitățile și furnizorii ajung la 100 milioane de lei. Dacă mai adăugăm și eșalonarea la datoriile către ANSAF, ajungem la 150 milioane de lei”, a declarat pentru Club Feroviar Vasile Petrariu, președintele Sindicatului Transportatorilor din București.
El a precizat că, chiar și dacă bugetul Primăriei Capitalei va fi aprobat, în forma sa actuală, STB va trebui să-și reducă prestația de transport. Societatea ar avea nevoie de o subvenție de 1,3 miliarde de lei, iar în bugetul PMB este prinsă suma de 1,1 miliarde de lei pentru toți cei trei operatori – STB și societățile de transport din Buftea și din Voluntari.
Mai exact, spune liderul sindical, dacă până acum era prevăzută o prestație de 110 milioane km/an în București și Ilfov, aceasta ar urma să scadă la 98 milioane km/an. STB are în circulație la nivelul zilei de miercuri, 5 mai, 1.090 de autobuze, 278 de tramvaie și 181 de troleibuze.
Capitala se îndreaptă spre incapacitate de plată\
Dar să vedem din punct de vedere juridic ce consecințe are neadoptarea bugetului Primăriei Capitalei în termenul legal stabilit de Legea 273/2006 a finanțelor publice locale.
La art, 39 alin. 6-7 din actul normativ citat se stipulează următoarele: ”Proiectele de buget prevăzute la art. 1 alin. (2) se aprobă de autorităţile deliberative în termen de maximum 45 de zile de la data publicării legii bugetului de stat în Monitorul Oficial al României, Partea I. În cazul în care autorităţile deliberative nu aprobă proiectele bugetelor locale în termenul prevăzut la alin. (6), direcţiile generale ale finanţelor publice dispun sistarea alimentării cu cote, respectiv sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi cu transferuri consolidabile, până la aprobarea acestora de către autorităţile deliberative. În această situaţie, din bugetele locale se pot efectua plăţi numai în limita celorlalte venituri încasate”.
Ei bine, ”celelalte venituri încasate” la nivelul PMB reprezintă sume derizorii față de necesar, având în vedere faptul că majoritatea veniturilor sunt încasate de primăriile de sector. În concluzie, dacă bugetul Primăriei Capitalei nu se aprobă în termen, nu vor fi bani pentru subvențiile pentru transport și pentru termoficare. Pentru continuarea investițiilor, cum ar fi modernizarea pe Prelungirea Ghencea, Pasajul Doamna Ghica sau Terminalul Multimodat Granitul (Cora Pantelimon) nici poveste. (clubferoviar.ro)