Astăzi este 2 Mai, Ziua Naţională a Tineretului instituită prin Legea nr. 425/2004. Sigur, în contextul epidemiei de coronavirus stăm acasă, dar putem să ne gândim la Autostrada A2, la drumul spre mare. Această cale rutieră dintre București și Constanța este supranumită ”Autostrada Soarelui”, termen împrumutat de la Henrin Coandă, care propunea, în 1970, să circulăm pe ea prin plutire.
Henri Coandă s-a născut în Bucureşti, tatăl său provenind dintr-o familie de boieri olteni, ofiţer de carieră, iar mama, franţuzoaică, era o ruda a lui Louis Pasteur. După ce a absolvit liceul Sf. Sava, Henri s-a înscris la Şcoala militatră de ofiţeri de artilerie din Germania. Apoi urmează Şcoala superioară de aeronautică şi construcţii mecanice din Paris, prima facultate cu acest profil din lume. Face parte din prima promoţie de absolvenţi ai acestei şcoli, în 1910. Iese specialist în aeronautică şi frigotehnie. Tot în 1910, la vârsta de 22 de ani, expune avionul cu reacţie la salonul aeronautic de la Paris şi face o demonstraţie. Marii industriaşi au făcut tot posibilul ca invenţia care revoluţiona zborul să fie trecută sub tăcere, pentru a nu le distruge afacerile cu avioane clasice. Coandă se angajează în industria aeronautică în Anglia, pentru ca, la izbucnirea primului război mondial să se întoarcă în Franţa, şi devine reprezentantul României la Paris.
În 1933 brevetează în mai multe ţări celebrul „Efect Coandă”, adică teoria de bază a dinamicii fluidelor, cu multiple aplicaţii în domeniul aeronauticii, dar nu numai. În 1939 începe să lucreze la proiectul unei farfurii zburătoare, pe care o numește ”Aerodian lenticulară”.
Al doilea război mondial îl prinde la Paris şi rămâne în zona ocupată de germani. Mai mult, după eliberarea Parisului au fost insinuări că inventatorul român ar fi lucrat cu naziştii la realizarea avioanelor cu reacţie ale flotei Luftwafe.
În 1965 Henri Coandă este invitat în România de către Ceauşescu
Coandă a fost supus unor ameninţări serioase, după care, brusc, îşi reia studiile la farfuria zburătoare, studii pe care le începuse în 1939.
În 1948 este invitat în Statele Unite, unde e plimbat cu toate onorurile, pe la câteva unităţi de aviaţie. 1954 este anul în care Coandă îşi prezintă proiectul final al Aerodinei. Brevetul pentru această invenţie este datat 16 decembrie 1957. După această dată se lasă o tăcere completă asupra activităţii lui Coandă.
În 1965 Henri Coandă este invitat în România de către Ceauşescu. Aici relansează cercetarea românească şi este numit consilier special al preşedintelui. Tot ce s-a construit în domeniu aeronauticii româneşti în anii 1970, inclusiv capacităţile moderne de apărare a României, îl au ca părinte pe Henri Coandă. Multe au rămas în proiect, deoarece activiştii de partid nu au văzut cu ochi buni apropierea dintre Ceauşescu şi Coandă. Inventatorul îi imprima dictatorului anumite politici liberale, lucru care nu convenea clasei privilegiate a conducătorilor partidului comunist. Imediat după moartea savantului, proiectele sale au fost abandonate. Este vorba despre “Delta – oraşul viitorului”, “Aerotubexpres” şi “Autostrada Soarelui prin tunel”.
Containerele pluteau de la un capăt la altul al tubului
Proiectul ”Aerotubexpres”, la care Coandă a ţinut foarte mult, era o reţea de transport prin conducte. Tuburile urmau să funcţioneze pe baza „efectului Coandă” ca un sistem de tuburi cu diametru de un metru, prin care să circule containerele cu marfă. Deplasarea, cu viteze de până la 500 Km/h, se facea pe baza diferenţei de presiune de la capătul conductelor. Savantul a găsit şi soluţia tehnică pentru a elimina frecarea de tub a vagoanelor pentru persoane, care pur şi simplu pluteau de la un capăt la altul al tubului.
Pentru a vedea cum funcţioneaza proiectul transportului prin tuburi, a fost infiinţată baza experimentală de la Măneciu – Ungureni, în zona muntelui Ciucaş, de-a lungul râului Teleajen, pe un teren în pantă cu multe curbe. Tuburile de transport au fost aşezate atât suprateran, cât şi subteran, în scopul testării echipamentelor de transport în situaţii din cele mai dificile.
Încântat de rezultate, Henri Coandă a dorit să aplice transportul prin tuburi şi în cazul oamenilor. Urmau să fie construite mai multe astfel de autostrăzi. Una urma să lege Bucureştiul de Ploieşti şi de Braşov prin două conducte – una pentru garniturile de tren mărfar, iar cealaltă pentru transportul de persoane. O altă rută a tubului transportor ar fi trebuit să lege Bucureştiul de litoralul Marii Negre şi de „Oraşul Viitorului”, prin ceea ce savantul a numit „Autostrada Soarelui”.
S-au făcut experimente până în 1989
Au existat la Măneciu, trei tipuri de tuburi gândite de Coandă. Unul pentru marfă, pe care s-au făcut experimente până în 1989, și alte două pentru persoane, proiecte care au fost abandonate la puțin timp după moartea savantului. Metoda poate fi aplicată cu succes pentru transportul materialelor tip vrac, cum sunt cărbunii sau cerealele. Sistemul este fezabil pentru transportarea unor cantități mai mari de 4 milioane de tone pe an. Se preconiza că cerealele vor fi transportate la Constanța prin asemenea conducte. Din păcate ideea nu s-a folosit decât la Baia Mare, pentru cărbuni. Toate instalațiile lui Coandă au fost duse la fier vechi după 1990.
După anul 2000, ideea lui Henri Coandă a revenit în actualitate. O compania americană a propus construirea unui mijloc de transport capabil să transporte persoane de la New York la Los Angeles în numai 45 de minute, prin tunelul vidat. Pentru a oferi un exemplu de pe continentul nostru, asta ar însemna că o călătorie de la Bucureşti la Londra ar dura mai puţin de jumătate de oră.
Costurile sistemului de transport sunt destul de mici: un sfert din cele necesare unei autostrăzi şi o zecime din preţul unei linii ferate. Ce putem spune mai mult?
