Un sobor de preoţi slujitori ai Catedralei Mitropolitane, condus de Calinic, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, au oficiat rugăciuni şi au participat la primele ore ale dimineţii de miercuri la procesiunea de scoatere a raclei cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva.
Evenimentul s-a desfăşurat în prezenţa a aproximativ 100 de persoane din Iaşi aflate în curtea mitropolitană, la distanţă, aşa cum cer normele de distanţare fizică în timpul pandemiei.
Cuvioasa Parascheva este o sfântă venerată în Biserica Ortodoxă Română și în alte biserici de rit oriental, sfânta patroană (ocrotitoare) a Moldovei.
S-a născut la sfârșitul secolului al X-lea, în satul Epivat, Tracia, nu departe de Constantinopol, din părinți bogați și binecredincioși. Ziua ei de pomenire este 14 octombrie, care a fost data decesului său, în secolul al XI-lea.
În anul 1641, în data de 13 iunie, moaștele sale au fost aduse la Iași de către domnul Vasile Lupu și așezate în ctitoria sa, Biserica Sfinții Trei Ierarhi. Aducerea moaștelor la Iași a fost un gest de recunoștință din partea patriarhului Constantinopolului de atunci, Partenie I, și a membrilor Sinodului Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol pentru faptul că Vasile Lupu a plătit toate datoriile Patriarhiei Ecumenice.
Prima mențiune în limba română despre Cuvioasa Parascheva de la Iași apare în „Cartea românească de învățătură a Mitropolitului Varlaam al Moldovei”, apărută la Iași în 1643.
Începând din anul 1889, moaștele sale au fost mutate în Catedrala Mitropolitană din Iași.
Cuvioasei Parascheva îi sunt atribuite minuni și vindecări miraculoase. De ziua sa, la Iași are loc în fiecare an un pelerinaj la care participă sute de mii de credincioși din toată țara. Pelerinajul la moaștele situate în Catedrala Mitropolitană din Iași a devenit unul dintre principalele evenimente religioase din România. Sute de mii de pelerini se adună în fiecare an la Iași în cel de-al doilea weekend al lunii octombrie pentru a comemora pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, în timp ce orașul însuși și-a stabilit Zile de sărbătoare în același timp.
Cuvioasa Parascheva mai este cunoscută în popor și sub numele de Sfânta Vineri.