Duminică, 6 decembrie 2020, peste 18 milioane de români sunt așteptați la urne pentru a alege senatorii și deputații care vor face parte din Parlamentul României în următorii patru ani. Votarea în țară se desfășoară într-o singură zi – duminică, 6 decembrie 2020. Alegătorii trebuie să respecte măsurile speciale de protecție stabilite în contextul pandemiei de COVID-19. (realitatea.net)
La alegerile din 6 decembrie 2020, vor fi aleși membrii Senatului și ai Camerei Deputaților. Senatorii și deputații sunt aleși pe listele propuse de partide, urmând ca mandatele să fie distribuite proporțional, în funcție de procentele obținute de fiecare partid, cu condiția să fie depășit pragul electoral de 5%.
Unde se votează?
Alegătorii votează numai la secția de votare la care este arondată strada sau localitatea unde își au domiciliul ori reședința. În cazul în care, în ziua votării, alegătorii se află în altă unitate administrativ-teritorială din cadrul aceleiași circumscripții electorale, aceștia pot vota la orice secție de votare din cadrul circumscripției electorale unde își au domiciliul sau reședința.
Cum puteți afla la ce secție de votare sunteți arondat?
Accesați www.registrulelectoral.ro, introduceți datele personale și veți afla secția de votare la care ați fost arondat, inclusiv adresa acesteia.
Orice alegător poate solicita primarului localității unde își are domiciliul sau reședința, după caz, prin cerere scrisă, datată și semnată, cuprinzând numele, prenumele, codul numeric personal și adresa de domiciliu, informații cu privire la propriile date cu caracter personal înscrise în Registrul electoral.
Cum se poate vota în alt oraș decât cel de domiciliu
La alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020 se poate vota în alt oraș decât cel de domiciliu numai în anumite condiții.
Astfel, puteți vota în localitatea și în secția de votare unde sunteți înscris/ă în Registrul Electoral cu domiciliul sau reședința (viză de flotant) sau, ca excepție, în orice altă secție de votare din aceeași circumscripție, dar în altă localitate.
În București, nu puteți vota în alt sector.
Cine poate vota prin intermediul urnei speciale?
Pentru cetățenii cu drept de vot din țară, care nu se pot deplasa la sediul secției de votare din cauză de boală sau invaliditate, președintele biroului electoral al secției de votare poate aproba votarea prin intermediul urnei speciale. Măsura se poate aproba la cererea scrisă a alegătorului, însoțită de copii ale actelor din care rezultă starea de sănătate ori de invaliditate, înregistrată în preziua votării, în data de 5 decembrie 2020, în intervalul 18.00-20.00 la cea mai apropiată secție de votare.
Pot solicita urna specială și persoanele reţinute, deţinute în baza unui mandat de arestare preventivă ori asupra cărora s-a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu sau persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate, dar care nu şi-au pierdut drepturile electorale, cu condiția să domicilieze în raza teritorială a circumscripţiei electorale în care au loc alegeri. Procedura de exercitare a dreptului de vot de către această categorie de alegători este stabilită prin hotărâre a Biroului Electoral Central.
Cum se poate verifica dacă persoanele care votează prin intermediul urnei mobile nu și-au mai exercitat dreptul de vot la același scrutin?
Codurile numerice personale ale alegătorilor care au formulat cereri pentru urna specială sunt preînregistrate în Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal, urmând a fi înregistrate definitiv la întoarcerea în localul de vot a echipei care s-a deplasat la locul unde se află alegătorul netransportabil, pe baza semnăturilor în extrasul de pe lista electorală.
Înainte ca echipa de membri ai biroului electoral al secţiei de votare să se deplaseze cu o urnă de vot specială la persoanele care nu pot vota la secţia de votare potrivit legii, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare solicită operatorului să verifice dacă persoanele respective şi-au mai exercitat dreptul de vot în aceeaşi zi.
Cu ce acte de identitate se poate vota la alegerile parlamentare?
Cetățenii români cu domiciliul sau reședința în România care în ziua votării se află în țară își pot exercita dreptul de vot la secțiile de votare organizate în România în baza unuia dintre următoarele acte de identitate:
- a) cartea de identitate;
- b) cartea electronică de identitate;
- c) cartea de identitate provizorie;
- d) buletinul de identitate;
- e) pașaportul diplomatic;
- f) pașaportul diplomatic electronic;
- g) pașaportul de serviciu;
- h) pașaportul de serviciu electronic;
- i) carnetul de serviciu militar, în cazul elevilor din școlile militare. Programul votării:
- Secțiile de votare se deschid la ora 7.00. La ora 21.00, președintele biroului electoral al secțieide votare declară votarea încheiată și dispune închiderea localului de vot.
- Alegătorii care la ora 21.00 se află la sediul secției de votare, precum și cei care se află la rând în afara sediului secției de votare pentru a intra în localul de vot pot să își exercite dreptul de vot.
- Alegătorii aflați în situația de mai sus pot vota până cel mult la ora 23.59. Doi membri desemnați din cadrul biroului electoral al secției de votare vor verifica la ora 21.00 dacă în afara sediului secției de votare se află alegători care așteaptă să își exercite dreptul de vot și vor monitoriza ordinea în care aceștia au acces în localul de vot.