”Suntem anumiți conducători auto aleși pentru a lucra pe timp de noapte”. Alexandru Mitu este foarte mândru de meseria sa. A moștenit-o de la tatăl său, fost șofer la ITB. Nu mai bea alcool de 15 ani, tocmai pentru a rămâne șofer de noapte. Nici nu mai știe câte sărbători a petrecut la volan în schimbul trei. Cu toate acestea spune cu fermitate că îi place ceea ce face. Vede întotdeauna părțile bune ale meseriei: de Înviere, când este de serviciu, primește Lumina Sfântă pe Aeroportul Otopeni imediat ce aterizează avionul care vine de la Ierusalim. ”Pun Lumina pe bord și o duc acasă, când termin tura”. Dintr-un calcul simplu, rezultă că a străbătut circumferința Terrei de 20 de ori cu autobuzul, în 20 de ani de activitate nocturnă: șoferul expresului de noapte.
Starea de urgență a golit străzile Bucureștiului. Stațiile STB SA sunt pustii. În special noaptea.
Alexandru Mitu face patru curse cu autobuzul liniei 783, între Piața Unirii și Aeroportul Otopeni.
Acum, își cunoaște, din vedere, aproape toți călătorii. Oamenii străzii se plimbă între Piața Romană și Piața Unirii, apoi iau un autobuz de noapte către Dristor, de unde se întorc cu alt mijloc de transport STB SA, se urcă din nou în 783, până la Romană, sau Victoriei, apoi o iau de la capăt. Nopțile bucureștene sunt încă reci, iar în autobuz este mai cald…
Există și călători care chiar au treabă. O femeie se urcă în expresul 783 de ora unu și coboară la Otopeni, în fiecare noapte. Lucrează. Intră în tură la două dimineața, zi de zi.
Uneori, călătorii devin violenți, au existat șoferi bătuți atât de rău încât au avut coastele rupte.
Alteori, oamenii au pretenții exagerate, vor ca vehiculele transportului în comun să oprească unde spun ei… Iar șoferul de autobuz trebuie să gestioneze asemenea ”crize”, trebuie să aibă nervi de oțel pentru a vorbi frumos cu fiecare și a dezamorsa tensiunile.
Înainte de coronavirus, traficul de noapte înspre și dinspre aeroport era consistent. Uneori, când soseau două avioane deodată pe Otopeni, autobuzul cu burduf de 18 metri lungime, ”râma”, devenea neîncăpător. Acum este gol. Avioanele sunt puține și sosesc mai ales pentru a aduce acasă românii din diaspora pe care pandemia i-a lăsat fără venituri în Occident. Pe aceștia îi iau în primire autobuze speciale STB SA, care îi transportă de la aeroport către locurile de carantină din județele lor de domiciliu.
Cei 20 de ani de muncă de noapte au lăsat amprente în ritmul biologic al lui Alexandru Mitu: nu mai poate dormi noaptea. Acesta este motivul pentru care concediul a devenit pentru el un calvar. Îl împarte în reprize de câte patru sau cinci zile repartizate pe cât mai multe luni ale anului. Astfel, se chiunuie mai puțin.
În rest, îi este bine, face cea ce îi place. Munca de șofer l-a fascinat de copil. O copilărie în care a învățat, de la părinții săi, să respecte vârstnicii și tot ceea ce merită respectat. ”Pentru toate acestea le mulțumesc!”
Seară de seară, Alexandru Mitu străbate 180 de kilometri la volanul autobuzului. La un calcul simplu, pe zile și luni de muncă, rezultă că în 20 de ani de activitate a străbătut 792.000 de kilometri. Adică, circumferința Pământului (40.000 de kilometri) de 20 de ori…
