Uzina de Reparații Atelierele Centrale (URAC) are în derulare două proiecte deosebit de importante pentru transportul public bucureștean.
Astfel, pentru tramvaiul Bucur LF în București încep o nouă era, la acest final de an: va primi sistem de climatizare în salon, pentru călători.
„Proiectul BLF este destul de avansat și cred că de Sărbători vom putea să îl vedem pe stradă. Este primul tramvai făcut de noi cap-coadă, inclusiv clima pentru salon”, spune Andrei Melcea, Directorul Direcției Transport, Întreținere și Reparații Material Rulant.
BLF modernizat va avea o nouă schemă de culori și un scaun special pentru conducătorul de vehicul, pe pernă de aer – cu un compresor propriu -, mult mai ergonomic.
Al doilea proiect este cel legat de modernizarea vagoanelor V3A, care vor avea și ele climatizare în salon. Capul de serie al proiectului V3A va fi în stradă la începutul anului viitor.



