Dacă vă hotărâţi să faceţi turism prin ţinuturile Pontice, vă sugerăm o plimbare prin nordul țării regelui get Dapix și a cneazului Dobrotici: Dobrogea, un spaţiu spectaculos, dar, din păcate, prea puțin promovat.
Știați că Munții Măcin şi împrejurimile lor sunt singurele zone din România unde încă mai există suprafețe importante de vegetatie naturală de stepă care nu se găseşte în alte părți ale României? Există aproximativ 1.900 specii de plante reprezentând peste 19% din flora europeană, numărul acestora fiind comparabil cu flora bogată a insulelor Creta şi Corsica.
Babadag – Muntele Tatălui
Ajungem în Babadag. Drumul principal face la un moment dat o curbă la stânga, spre centrul localității, dar înainte de curbă se face un drum pietruit, spre dreapta, care urcă panta abruptă către muntele împădurit din vecinătatea oraşului. După câteva sute de metri pe această variantă apare o colină cu multe sculpturi în piatră. A fost o tabără de creație pentru copii. Cândva pe această pantă existau şi sculpturi în lemn, dar le-au luat localnicii şi le-au folosit pe post de lemn de foc, pentru că erau bine uscate şi nu le-a cerut nimeni socoteală pentru ele. Lemnul din pădure este protejat, dar sculpturile nu.
Peste drum de această fostă tabără de creație o înălțime țuguiată ca o căciulă ascunde în vârf un monument ieşit din comun. Este vorba despre un mormânt musulman sacru. Pentru a ajunge sus trebuie să urci panta abruptă pe jos, pentru că aici există doar poteci tăiate cândva de şuvoiale de apă.
Legenda spune că un sfânt musulman, pe numele său Sari Saltuk Baba, propovăduitor al religiei mahamedane în Balcani pe la anul 1300, i s-a aratat în vis unui păstor din Asia Centrală şi i-a cerut să vină în ținuturile Dobrogei şi să-i caute mormântul. Trecuseră deja 200 de ani de la moartea lui Sari Saltuk Baba. În urma visului pe care l-a avut, păstorul Koyun Baba şi-a lăsat gospodăria asiatică şi a venit pe Țărmurile româneşti ale Mării Negre. Păstorul a găsit mormântul lui Sari Saltuk la Babadag – care în turcă înseamnă „Muntele Tatălui” – şi a devenit el însuşi un sfânt.
Koyun Baba, supranumit şi Tatăl Oilor
Locul are mai multe legende care sunt legate de numele Koyun Baba, supranumit şi Tatăl Oilor. Se spune că la un moment dat de pe acest munte a pornit un şuvoi de apă izvorât din pământ, care amenința Babadagul. Conform legendei, dregătorii din zonă au încercat să arunce pe fundul fântânii naturale pământ şi piatră, dar şuvoiul era de neoprit. Koyun Baba a venit cu ideea că lâna oilor se va îmbiba şi apa îşi va urma cursul prin peşterile pământului, lăsând oamenii de la suprafață să îşi trăiască viața liniştiți. Lâna cărată cu mii de care pe dealul Țuguiat a fost aruncată pe fundul craterului şi apa a fost învinsă. După ce şi-a dat obştescul sfârşit, Koyun Baba a fost înmormântat chiar pe acest munte. De atunci, la fiecare sărbătoare importantă musulmanii asudă urcând dealul cu poteci abrupte. Aici vine multă lume să se roage. Musulmani din România, din Asia Mică sau Asia Centrală, dar şi creştini. Se spune că rugăciunea spusă acolo îndeplineşte dorințele.
Sunt şi mulți români care vin să se roage aici
Ritualurile religioase au fost însoțite, la mormântul Tatălui Oilor, de obiceiul legării cârpelor de copacii din jur. Astfel, monumentul funerar al păstorului Koyun Baba a devenit, nu se mai ştie de când, un fel de Mecca a Dobrogei. În fiecare an mii de persoane vin aici şi urcă panta abruptă, lungă de aproximativ un kilometru, pe coate şi pe genunchi.
Ajunşi acolo, credincioşii spun rugăciuni, rup bucăți din hainele pe care le poartă şi le agață de crengile copacilor din imediata vecinătate a monumentului. Unii aduc ştergare, batiste sau lasă chiar bani.
După ce te desfeți cu priveliştea extraordinară de pe acest munte, porneşti înapoi către centru Babadagului, pentru a lua drumul Tulcei. Tai centrul oraşului de la gurile Deltei şi faci stânga spre Somova. După aproximativ 35 de kilometri se face un drum la stânga, spre Mănăstirea Cocoş, înfiptă la baza unui deal acoperit cu pădure de tei. Numele aşezământului porneşte de la o legendă, se spune că într-o noapte, demult, s-a auzit un cântec de cocoş de munte şi o bătaie de toacă. Locul cerea o mănăstire, lucru care s-a şi înfăptuit.
Mănăstirile ”Cocoși” și „Râul de Oțel”
Mănăstirea Cocoş este vizitată de foarte mulți credincioşi pentru că adăposteşte rămăşițele pământeşi a patru martiri creştini din secolele III – IV care au fost decapitați în perioada prigoanei romane împotriva creştinilor şi înhumați într-o criptă descoperită la Niculițel în 1971. Rămâşițele pământeşti ale martirilor au fost aduse la Mănăstirea Cocoş. Anual, între 2 şi 4 iunie, trupurile martirilor, considerați sfinți aducători de ploaie, sunt purtate într-o procesiune religioasă pe o distanță de 25 de kilometri, de la Mănăstirea Cocoş la Isaccea, locul unde au fost decapitați, de aici la Niculițel, locul unde au fost înhumați cu 1.600 de ani în urmă, stau o noapte, timp în care se ține slujba de priveghi, apoi se reîntorc la Mănăstirea Cocoş.
La câțiva kilometri depărtare se află o altă locație religioasă, care este şi turistică pentru cunoscători: Mănăstirea Celic-Dere. Numele înseamnă, în limba turcă, ”Râul de Oțel” şi vine de la apa care curge în apropiere. Mănăstirea Celic-Dere are în curte o moară de vânt autentică. Aici se află singura biserică supraetajată din România, adică sub lăcaşul de cult se află o altă biserică, mai veche, cu hramul Izvorul Tămăduirii, care a servit un timp ca paraclis de iarnă.
De asemenea, biserica de aici are o icoană făcătoare de minuni numită ”Icoana care se curăță singură”.
Icoana care anunță sfârșitul lumii
Această icoană are o poveste veche de 200 de ani. Se zice că a fost adusă de un soldat austriac, prin 1816, după războiul dintre austrieci şi turci. Şi pe atunci era tot mănăstire la Celic Dere, Tulcea.
Conform tradiţiei orale lăsate din generaţie în generaţie,
soldatul i-ar fi spus unui călugăr: “Părinte, ţineţi această icoană! Dacă
Sfinţia voastră nu veţi trăi până când ea se va curăţa, cei ce vă urmează să
păstreze această icoană. Să aveţi mare evlavie, că prin ea se va săvârşi o mare
minune. Această icoană o vedeţi că este neagră, dar până la urmă se va lumina
toată, se va curăţa şi ochii Mântuitorului, care-i vedeţi că sunt închişi, se
vor deschide”.
În acest moment, adică după aproape 200 de ani de când este
la Celic Dere, icoana este curăţată pe o suprafaţă de 60%, iar ochii lui Iisus
sunt uşor întredeschişi. Se spune că atunci când se va curăţa complet, i se vor
deschide ochii şi va veni sfârşitul lumii.
