Între
1 şi 9 martie, românii îşi aleg câte o zi şi spun că “aceasta e Baba mea”. Cum
va fi acea zi, aşa va fi şi norocul în an. Această tradiţie foarte veche,
răspândită în tot arealul balcanic – unde au trăit cândva tracii – este legată
de nişte pietre. În Munţii Bucegi şi în Ceahlău există câte un complex de
stânci numite „Babele”, respectiv „Baba Dochia”. Un alt
complex, denumit tot “Babele”, s eaflă în Buzău. Toate aceste stânci sunt
simboluri ale primăverii, numele lor fiind legate de zilele magice de la
început de Martie. Interesant este că doar în România există astfel de pietre,
celelalte popoare balcanice nu au decât legenda.
Ca
orice început, Martie stă sub semnul luptei dintre forţele malefice şi cele
benefice al răsturnării ordinii, dar şi al refacerii acesteia. Se fac
previziuni meteorologice şi prorociri. Capriciile vremii caracteristice acestei
perioade sunt patronate de cele 12 sau 9 Babe, o suită de semidivinităţi meteorologice.
În prezent se vorbeşte de 9 babe, de pe 1 până pe 9 Martie. Contrar acestei
opinii, Babele sunt frecvent menţionate în număr de 12, iar zilele lor nu au o
dată fixă. Numai cea mai aprigă dintre ele, Dochia, se arată în fiecare an la 1
Martie. În zilele noastre, se obişnuieşte ca fiecare să-şi aleagă o babă, şi
cum va fi vremea în acea zi aşa va fi pentru el restul anului. Obiceiul se
cheamă „pusul Babelor”, dar semnificaţia lui arhaică era alta: după cum e
vremea în acea zi, aşa e şi firea omului, caracterul său moral. Zilele Babelor
sunt urmate de cele ale Moşilor sau Uncheşilor, care se sfârşesc de Alexii, la
17 Martie. Graniţa dintre aceste zile este data de 9 Martie. Când zilele sunt
friguroase, atunci zice poporul că sunt aspre rău Babele, dar vor fi mai moi
Uncheşii. Credinţa generală este că vremea din ziua de 9 Martie se va menţine
timp de 40 de zile, şi chiar şi în ziua de Paşti.
Baba
Dochia, cea mai straşnică şi mai aspră dintre Babe, stă la cumpăna dintre anul
vechi şi anul nou, dintre iarnă şi vară. Ea păstrează urmele începerii anului
primăvara. Este bătrînă, la fel ca şi anul, întocmai ca şi Moş Crăciun, fiind
urmată în calendar de sfinţi tineri, care marchează un nou ciclu temporal.
Astfel, după Baba Dochia urmează SînToader, care vine „întotdeauna înfocat şi
călduros, ca un Făt Frumos”. În Basarabia, şi pe alocuri, i se mai spune şi
Baba Marta. Dacă ziua de Baba Dochia e frumoasă, atunci toată primăvara şi vara
vor fi frumoase.
Dochia – „căpetenia” Babelor
Despre
Dochia au fost culese multe legende, dar unele au fost în mod vădit modificate
de romanticii noştri, transformând-o în fata lui Decebal, cea urmărită de
Traian, care preferă să se facă stană de piatră, decât să fie ajunsă de acesta.
Într-adevăr, numeroase stânci de pe vârfuri de munte poartă numele de Babe.
Cele mai cunoscute sunt cele din Bucegi, dar şi Baba cu turma din Ceahlău,
amintită de Dimitrie Cantemir. „În mijlocul acestui vârf se vede o statuie
foarte veche, înaltă de 5 stânjeni, reprezentând o femeie bătrână, înconjurată,
dacă nu mă înşel, de 20 de oi, iar din partea naturală a acestei figuri
femeieşti curge un izvor nesecat de apă”. Stânci sacre numite „Babe” şi „Moşi”
sunt deseori întâlnite în munţii noştri. Legenda Dochiei are un fond tracic
comun, fiind menţionată şi la bulgari, sârbi, greci sau albanezi, dar fără
corespondenţe toponimice în geografia mitică a popoarelor respective. Pietrele
magice numite „Babele” se găsesc doar în România.
