Astăzi este Joia Mare, ziua în care se comemorează spălarea picioarelor și Cina cea de Taină a lui Iisus cu Apostolii. Tot astăzi este ziua în care se vopsesc ouăle de Paște. Multe din tradițiile de Joia Mare, sau Joimărița, sunt străvechi, precreștine și se mai practică în satele românești.
Simbolistica ouălor de Paște trebuie căutată înainte de nașterea lui Hristos, în timpuri străvechi, în Europa și Asia. Oul era dat în dar, fiind considerat simbol al echilibrului, creației, fecundității, simbol al vieții și al reînnoirii naturii. Obiceiul vopsirii lui atestat la chinezi cu două mii de ani înainte de Hristos.
Spre deosebire de alte țări ale Europei, unde obiceiul s-a restrâns sau a ouă rosiidisparut, la români a înflorit, atingând culmile artei prin tehnică, materiale, simbolică motivelor și perfecțiunea realizării.
Folclorul creștin conservă mai multe legende care explică de ce se înroșesc ouăle de Paști și de ce ele au devenit simbolul sărbătorii Învierii Domnului.
Una dintre legende spune că, pe când Iisus era chinuit pe cruce, mama Să a plecat spre Pilat cu un coșuleț de ouă gândind că în acest fel să-l înduplece să-l ierte pe fiul sau. Pentru că, la un moment dat, a obosit, Maică Domnului s-a așezat la umbră unui copac să se odihnească și, când s-a ridicat, a văzut că ouăle din coș se înroșiseră. Pe dată și-a dat seama că fiul ei, Iisus Hristos, deja murise.
Într-altă poveste se spune că însăși Maică Domnului ar fi pus un coș cu ouă sub crucea pe care fiul ei era răstignit. Erau ouăle pe care voia să le dea soldaților că să-i înduplece să aibă milă de fiul ei. Sângele Mântuitorului, simbol al vieții, care a curs peste ouăle din coș, le-a înroșit.
Când un soldat a năvălit în casă să-l anunțe pe Pilat că Iisus Hristos a înviat, acesta, neîncrezător, a luat un ou în mâna și a spus: „Când se va înroși acest ou în mâna mea, atunci va învia Hristos”. Pe dată, însă, oul din mâna lui Pilat s-a înroșit, dovadă că Iisus a înviat.
În alte variante ale legendei, nu Pilat, ci alți oameni neîncrezători ar fi fost convinși că Iisus Hristos a înviat văzând cum ouăle se înroșesc singure.
În satul românesc traditional, până la JOIA MARE, femeile se străduiau să termine torsul de frică JOIMARITEI care, în imaginarul popular, era o femeie cu o înfățișare fioroasă ce pedepsea aspru lenea nevestelor sau a fetelor de măritat.
JOIMĂRIȚĂ era, la origini, o zeitate a morții care supraveghea focurile din JOIA MARE și care, treptat, a devenit un personaj justițiar ce pedepsea lenea și nemuncă.
Uneltele de tortură ale JOIMĂRIȚEI erau căldură, oală cu jăratec, vatraiul sau cârligul pentru foc. Această ființă mitologică folosea mijloace cumplite de tortură: ardea degetele și mâinile fetelor și femeilor leneșe, le parlea părul și unghiile și incendia fuioarele de cânepă găsite netoarse. De multe ori nici flăcăii leneși, cei care nu terminau de reparat gardurile sau nu îngrijeau bine animalele pe timpul iernii, nu erau iertați de aceste pedepse.
Prin Sudul țării, fetele fac câte 12 noduri unei ate, punându-și la fiecare câte o dorința și dezlegandu-le când dorința s-a împlinit. Acesta ață și-o pun sub pernă seară, crezând că-și vor visa ursitul. Tot aici se păstrează obiceiul de a spală picioarele celor din casă (copii) de către femeile mai în vârstă.
În zona Clujului de JOIA MARE se strigă peste sat. Dar strigarea o făcea Voevoda Țiganilor – un flăcău căruia i se comunicau abaterile fetelor și feciorilor din Postul Mare.
JOIA MARE este cunoscută mai ales, în cultură populară actuală, că ziua în care se înroșesc ouăle; pentru că se spune că ouăle înroșite sau impistrite în această zi nu se strică tot anul. De asemenea, oamenii cred că aceste ouă sfințite și îngropate la moșie o feresc de piatră.
Conform tradiției, în noaptea ce premerge JOIA MARE sau în dimineață acestei zile se deschid mormintele și sufletele morților se întorc la casele lor. Pentru întâmpinarea lor se aprindeau focuri prin curți, în față casei sau în cimitire, crezându-se că, astfel, ei aveau posibilitatea să se încălzească.
Focurile de JOIA MARE erau ruguri funerare aprinse pentru fiecare mort în parte sau pentru toți morții din familie și reprezentau o replică precreștină la înhumarea creștină din VINEREA MARE.
Aceste focuri se deosebesc de focurile ritualice de peste an – focurile de Mucenici, de Lăsatul Secului, de San – George sau de Sânziene. Ele se făceau din plante considerate a avea virtuți magice (alun, boz, tei) ce erau adunate de către copii sau de către tinerele necăsătorite.
Focurile se înconjurau cu tămâie și agheasmă, în jurul lor se așezau scaune „pentru morții ce urmau să sosească” și se dădea de pomană copiilor, vecinilor și rudelor. Obiceiul se mai păstrează în unele sate din zona montană a Bucovinei (Moldovița, Paltin, Argel, Vama, Brodina de Sus etc), purtând denumirea de „incalzitul moșului” dar, de cele mai multe ori, semnificațiile sale nu mai sunt cunoscute, el având mai ales caracter de divertisment.
JOIA MARE este ziua în care, de regulă, se prepară cele mai importante copturi pascale: pască,cozonacii cu mac și nuca și babele coapte în forme speciale de ceramică. Pască cea mai importantă coptură rituală a Paștelui, se face din făînă de grâu de cea mai bună calitate, cernută prin sită deasă, și are, cel mai adesea, formă rotundă. Aluatul dospit se pune în tavi speciale pentru pască, după care, de jur împrejur, se așează aluatul împletit din două sau trei sucituri și se lasă totul la crescut.
