Răspunde în fiecare zi de viața a 3.000 de oameni. Ajunge la muncă la ora 4,02. Nu 4,03, nu 4,05! Trebuie să fie 4,02, fix! Programul este respectat cu precizie de ceasornicar. Asta pentru că un conducător de tramvai bucureștean din STB SA trebuie să ajungă în fiecare stație de pe traseu la oră exactă. Aceste stații au montate orare de sosire și plecare ce trebuie respectate cu strictețe.
Oficial, este ”conducător de tramvai” sau ”manipulant de tramvai”. Majoritatea călătorilor îl știu însă de ”vatman”, care este același lucru, dat venind din engleză și franceză: wattman.
Marian Antonache a împlinit 44 de ani în prima decadă a lunii decembrie. Este conducător de tramvai, adică vatman, de 23 de ani. Dacă ar pune cap la cap toate distanțele străbătute cu tramvaiul în acești ani, i-ar rezulta 662.400 de kilometri, de peste 16 ori circumferința Terrei.
Ce vede un vatman bucureștean prin parbrizul ”vagonului”, adică a tramvaiului pe care îl conduce?
Desigur, metehnele bucureștenilor.
Exemplu: pietonii se aruncă pe roșu în traversarea străzii, prin fața tramvaiului. Riscă să fie călcați. De ce? Să nu piardă… Ce anume? Nici ei nu știu! Unii socilogi spun că românii au boala mizelor mici. Dacă au făcut doi metri în plus față de ceilalți, chiar și prin încălcarea legii, consideră că sunt, într-o formă maladiv-introvertită, ”gospodari”. În fine…
Alții, în special tinerii, traversează strada cu ochii în telefonul mobil și căștile la urechi. Nu aud, nu văd nimic din ceea ce se întâmplă în jur. Suicid curat! De ce? Pentru că ”este la modă”! Andrei Pleșu a definit cândva acest gen de atitudine de frondă păguboasă drept ”euforia dezastrului”.
Buuuun…
”Bizonii șoselelor”
Tinerii cu mașini puternice. Toată lumea știe despre ce este vorba…
Ca să ”fenteze” coada de la semafoare, ei intră pe lininia de tramvai – care este protejată de garduri tocmai pentru a oferi tramvaielor, salvărilor, pompierilor și mașinilor de poliție spațiu pentru a putea ajunge la destinție la timp.
Atitudinea acestor tineri este o formă de frondă greu de definit. Când sunt atenționați de vatmani că au încălcat legea, acești indivizi fac precum toate fiarele codrului împotriva celor de la manetele tramvaielor. Vatmanii îi numesc, mult prea elegant, ”bizonii șoselelor”.
Exemplu: Un şofer care nu respecta nicio regulă de circulaţie şi sfida pasagerii dintr-un tramvai l-a scos din minţi pe un vatman chiar la început de an 2020. Cu mașina așezată pe șine la semafor, șoferul a blocat calea tramvaiului, iar când s-a dat verde, a început să frâneze brusc și repetat, pentru a-l obliga pe vatman să frâneze la rândul lui. Vatmanul s-a enervate și a împins din spate mașina ”bizonului șoselelor” de mai multe ori. Teribilistul, știind că a greșit, adică a depășit coloana de mașini de la semafor pe linia de tramvai, nu a depus nicio plângere oficială
https://www.facebook.com/FecesebeNueSteaua/videos/1052986515044034/
Poliția Rutieră a făcut precizări în legătură cu acest incident petrecut în 3 ianuarie:
„La data de 03 ianuarie a.c., în jurul orei 13.10, în zona Piața Chirigiu, s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale. Astfel, conducătorul unui autovehicul nu a respectat obligaţia de a lăsa liberă calea tramvaiului, la apropierea acestuia și nici nu s-a prezentat la unitatea de poliţie competentă pe raza căreia s-a produs accidentul în termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului pentru întocmirea documentelor de constatare. Acesta a fost sancționat cu amendă contravențională în valoare de 2.230 lei, totodată dispunându-se și reținerea permisului de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile”.
Bucureșteanul mai face un lucru care nu are explicație rațională: intră cu mașina în intersecția aglomerată și participă la blocarea acesteia, cu el însuși în intersecție! De ce? Încălcarea legii și a regulilor pare să devină un sport național. Sau a devenit deja…
Ce urmează să se întâmple?
În acest moment, un bucureștean ajunge mult mai repede dintr-un punct în altul al orașului cu mijloacele de transport în comun. Tramvaiul, protejat de garduri, a devenit déjà un mijloc de locomoție mult mai rapid decât autoturismul.
De asemenea, transportul în comun se îndreaptă către soluția ecologică, adică motoare electrice.
Din acest punct de vedere, tramvaiul, mersul pe șine, va avea un viitor foarte bun în București.
Călătorii îi ceartă pe controlori că nu au apă caldă
La un moment dat, în tramvai urcă controlorii. O călătorie cu vehiculele STB SA costă 1,3 lei. Pentru elevi și studenți se eliberează abonamente la jumătate de preț. Pensionarii călătoresc gratuit.
Unul dintre controlori îl întreabă de bilet pe un pensionar. Acesta ia foc: cum să îl întrebe pe el așa ceva?! Apoi îi cere controlorului socoteală… Pensionarul este nemulțumit că nu are apă caldă acasă. Și, în general, își amintește de toate nemulțumirile! Oamenii au devenit foarte irascibili în ultimul timp. Controlorul nu știe ce să îi răspundă… Îl lasă în plata Domnului și pleacă.
Marian Antonache începe să râdă. În 23 de ani de activitate a văzut ”un vagon” de astfel de întâmplări.