În calendarul popular, ziua de 24 iunie este cunoscută sub denumirea de Sânziene, sau Drăgaica. Calendarul ortodox machează Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. Totodată, 24 iunie este și Ziua Universală a Iei românești.
Sărbatoarea Sânzienelor, adică a ”zânelor bune”, mai este denumită în popor și „Amuțitul cucului”. Această pasăre cântă doar trei luni pe an, de la echinocțiu de primăvară (în jurul datei de 21 martie) până de Sanziene, pe 24 iunie.
De Sânziene, în multe zone din țară se aprind noaptea focuri pe dealuri. În unele sate, oamenii umblă cu facliile aprinse, înconjurând casa, ogoarele, grajdurile.
Spre dimineață, flăcăii umbla prin sat și aruncă cununițe de flori pe la casele unde stau fetele de măritat.
Florile culese în ziua de Sânziene, prinse în coronițe sau legate în forma de cruce, erau duse la biserică pentru a fi sfințite și erau păstrate, apoi, pentru tratarea bolilor sau alungarea tuturor relelor. De altfel, acum, odată cu venirea verii, era un bun prilej pentru culegerea plantelor de leac, toate având o eficacitate sigură.
În noaptea de Sânziene răsare și floarea alba de ferigă, care aduce noroc celui care o va culege.
Tot în ziua de 24 iunie, în întreaga lume se sărbătorește Ziua Universală a Iei.
Ia este o cămașă tradițională românească de sărbătoare, confecționată din pânză albă, bumbac, in sau borangic și împodobită cu mărgele și broderii la mâneci și la gât.
Croiala este relativ simplă: un dreptunghi de pânză, tăiat rotund în jurul gâtului și întărit cu șnur răsucit.
Mânecile sunt, de cele mai multe ori, încrețite atât la umeri, cât și la încheieturile mâinilor. Este un tip de cămașă scurtă până la talie, spre deosebire de cămașa anterioară, mai veche, ce îmbrăca întregul corp și se purta dedesubtul hainelor pentru a apăra corpul de ”vrăji și pericole”. Tehnica decorării iei s-a transmis de la mamă la fiică, fapt care a conservat tradiția și gustul de la o generație la alta.
